După 35 de ore în care poliţiştii, pompierii, negociatorii şi rudele femeii au încercat să o convingă pe aceasta să nu se arunce de pe bloc, tragedia s-a produs. Vineri, cu puţin înainte de ora 19, Elena şi-a dat drumul în gol şi a murit pe loc, la impactul cu solul.
Tragedia s-a petrecut sub ochii celor care au venit la faţa locului să o ajute, dar care nu au reuşit să comunice deloc cu femeia.
Din păcate, această întâmplare nefericită scoate la iveală alte neajunsuri ale autorităţilor în cazuri similare: unităţile de pompieri nu sunt dotate cu saltele şi plase menite să salveze vieţile celor care vor să se arunce sau cad de la înălţimi mari.
În cazul Elenei, care a stat 35 de ore pe acoperiş înainte de face gestul fatal, a fost adusă o saltea gonflabilă uriaşă pe care aceştia ar fi trebuit să o amplaseze în locul în care a căzut femeia. Salteaua nu a mai fost însă umflată. „În momentul în care ne pregăteam să o umflăm, echipa de negociatori a spus să încetăm orice demers pentru că femeia începuse să se agite", au declarat reprezentanţii ISU, potrivit adevarul.ro.