Putin ar putea folosi arme nucleare în Ucraina, dar câștigurile ar fi limitate, costurile mari, iar obiectivele sale nu ar fi atinse, spun experții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În cel mai bun caz, utilizarea armelor nucleare ar îngheța liniile frontului în poziția lor actuală și ar permite Kremlinului să își păstreze teritoriul ocupat în prezent în Ucraina, arată o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului, citată de New York Times.
Cuprins:
În ciuda amenințărilor sale cu armele nucleare, președintele rus Vladimir Putin descoperă acum ceea ce Statele Unite au concluzionat cu ani în urmă, cred oficialii americani.
Și anume că armele nucleare de mici dimensiuni sunt greu de folosit, mai greu de controlat și în general reprezintă mai degrabă un instrument de teroare și intimidare decât o armă de război.
Putin ar putea să le folosească pentru a încerca să oprească ofensivele ucrainene din sud și est, amenințând că va face părți din Ucraina nelocuibile. Analiștii americani, din guvern și din afara lui, au ajuns însă să se îndoiască de utilitatea unor astfel de arme pentru atingerea obiectivelor, scrie New York Times.
Scenariile privind modul în care rușii ar putea utiliza armele nucleare tactice variază foarte mult. Ei ar putea lansa un obuz de 15 centimetri, cu un tun de artilerie aflat pe teritoriul ucrainean, sau un focos de jumătate de tonă, cu o rachetă aflată dincolo de graniță, în Rusia.
Țintele ar putea fi o bază militară ucraineană sau un oraș mic. Cât de multă distrugere - și radiații - ar rezulta depinde de mai mulți factori, printre care dimensiunea armei sau vântul care bate în momentul atacului.
Dar chiar și o explozie nucleară de mici dimensiuni ar putea provoca mii de morți și ar putea face ca un centru urban, spre exemplu, să devină nelocuibil timp de mulți ani.
Cu toate acestea, riscurile pentru Putin ar putea depăși cu ușurință orice câștiguri. Țara sa ar putea deveni un paria la nivel internațional, iar Occidentul ar putea încerca să profite de atac pentru a convinge alte țări, printre care China și India, să se alăture sancțiunilor.
Apoi, există problema vântului. Radiațiile rezultate din explozie ar putea fi cu ușurință readuse pe teritoriul rusesc.
Simulările SUA
De luni de zile, simulări computerizate ale Pentagonului, ale laboratoarelor nucleare americane și ale agențiilor de informații au încercat să modeleze ce s-ar putea întâmpla în cazul unui atac și cum ar putea răspunde Statele Unite.
Nu este o sarcină ușoară, deoarece armele tactice au multe dimensiuni și varietăți, majoritatea având o mică fracțiune din puterea distructivă a bombelor pe care Statele Unite le-au aruncat asupra Hiroshimei și Nagasaki în 1945.
Într-un discurs rostit săptămâna trecută, Putin a declarat, de altfel, că acele bombardamente „au creat un precedent”.
Rezultatele modelării, a declarat un oficial familiarizat cu analiza, variază dramatic - în funcție de locul sau tipul țintei alese - dacă aceasta este o bază militară ucraineană îndepărtată, un oraș mic sau dacă vorbim despre o explozie „demonstrativă” deasupra Mării Negre.
Arsenalul de arme tactice al Rusiei este învăluit în secret, dar este cunoscut faptul că acestea variază ca mărime și putere.
Arma care îi îngrijorează cel mai mult pe europeni este focosul greu care se montează pe o rachetă Iskander-M și care ar putea atinge chiar și orașe din Europa de Vest. Conform cifrelor rusești, cea mai mică explozie nucleară a încărcăturii Iskander ar fi de aproximativ o treime din puterea explozivă a bombei de la Hiroshima.
Se știu mult mai multe despre armele tactice concepute pentru arsenalul american în timpul Războiului Rece. Una dintre ele, fabricată la sfârșitul anilor 1950, numită Davy Crockett, cântărea aproximativ 30 de kilograme și arăta ca un pepene mare cu patru aripioare. A fost proiectată pentru a fi lansată dintr-un jeep și avea aproximativ o miime din puterea bombei lansate la Hiroshima.
Dar, pe măsură ce Războiul Rece a avansat, atât Statele Unite, cât și sovieticii au dezvoltat sute de variante. Au existat astfel încărcături nucleare potrivite pentru a fi lansate la mare adâncime, cu scopul de a doborî submarine. La un moment dat, în anii 1970, NATO avea peste 7.400 de arme nucleare tactice, de aproape patru ori mai mult decât stocul rusesc estimat în prezent.
La acea vreme, acestea făceau parte și din cultura populară. În 1964, James Bond a dezamorsat o mică armă nucleară în filmul „Goldfinger”, cu câteva secunde înainte ca aceasta să explodeze. În 2002, în „The Sum of All Fears”, un film bazat pe un roman al lui Tom Clancy, un terorist a distrus orașul Baltimore cu o armă tactică sosită pe un cargobot.
Deși explozia ar putea avea o intensitate mai mică decât cea a unei arme convenționale, radioactivitatea ar fi de lungă durată.
Pe uscat, efectele radiațiilor „ar fi foarte persistente”, a explicat pentru New York Times Michael G. Vickers, un fost oficial civil de top al Pentagonului, specializat în contrainsurgență. În anii 1970, Vickers a fost antrenat să se infiltreze în spatele liniilor sovietice cu o bombă nucleară de mărimea unui rucsac.
Armele tactice ale Rusiei „ar fi cel mai probabil folosite împotriva concentrărilor de forțe inamice pentru a evita o înfrângere”, a adăugat Vickers. El a avertizat însă că experiența sa sugerează că „utilitatea lor strategică ar fi foarte discutabilă, având în vedere consecințele cu care Rusia s-ar confrunta aproape sigur după utilizarea lor”.
Manualul SUA de utilizare a armelor nucleare tactice
În ceea ce privește radiațiile mortale, există o singură comparație dramatică, din viața reală, pe teritoriul ucrainean: accidentul nuclear de la Cernobîl.
La momentul respectiv, vântul a bătut dinspre sud și sud-est, trimițând nori de resturi radioactive în principal în Belarus și Rusia, deși cantități mai mici au fost detectate în alte părți ale Europei, în special în Suedia și Danemarca.
Pericolele legate de radiațiile provocate de armele nucleare mici ar fi probabil mai reduse decât cele care implică reactoare mari, precum cel de la Cernobîl.
Emisiile radioactive ale acestuia au transformat localitățile din jur în orașe fantomă. În cele din urmă, radiațiile au provocat mii de cazuri de cancer, deși numărul exact al acestora este subiect de dezbatere.
Iar terenul din jurul centralei dezactivate este încă oarecum contaminat.
Cernobîl, desigur, a fost un accident. Detonarea unei arme tactice ar fi o alegere - și probabil un act de disperare. În timp ce amenințările repetate ale lui Putin cu armele nucleare pot fi un șoc pentru americani, acestea au o istorie lungă.
În unele privințe, Putin urmează un manual scris de Statele Unite în urmă cu aproape 70 de ani, în timp ce Washingtonul plănuia cum să apere Germania și restul Europei de o eventuală invazie sovietică la scară largă.
Ideea era de a folosi armele tactice pentru a încetini o forță de invazie. Colin L. Powell, fostul secretar de stat, și-a amintit că a fost trimis în Germania în 1958 ca tânăr lider de pluton, unde principala sa responsabilitate era să aibă grijă de „un tun atomic de 280 de milimetri transportat de două camioane”.
Câteva decenii mai târziu, el a declarat unui reporter că ideea folosirii armelor nucleare pe teritoriul european, cu scopul de a respinge forțele sovietice, era „nebunească”.
Însăși denumirea de „arme tactice” este menită să diferențieze aceste arme mici de uriașele „distrugătoare de orașe” pe care SUA, sovieticii și alte state le montau pe rachete intercontinentale și le îndreptau unele spre altele.
Armele uriașe - mult mai puternice decât cele care au distrus Hiroshima, spre exemplu - sunt cele care au stârnit teama de Armaghedon. Armele tactice, în schimb, ar putea distruge câteva blocuri sau opri o coloană de trupe care se apropie. Dar nu ar distruge lumea.
În cele din urmă, marile „arme strategice” au devenit subiectul unor tratate care le-au redus numărul. Dar armele tactice mai mici nu au fost niciodată reglementate. Iar logica descurajării care a vizat rachetele intercontinentale - conform căreia un atac asupra New York-ului ar duce la un atac asupra Moscovei - nu s-a aplicat niciodată pe deplin armelor mai mici.
După atacurile din 11 septembrie, administrația Bush s-a temut că un grup terorist precum Al-Qaida ar putea obține o armă nucleară. CIA a făcut eforturi mari pentru a stabili dacă Al-Qaida sau talibanii au obținut tehnologia pentru obținerea unei bombe nucleare de mici dimensiuni, iar administrația Obama a organizat o serie de „summituri nucleare” cu liderii mondiali pentru a reduce cât mai mult pericolele.
„Escaladare pentru dezescaladare”
În orice caz, odată cu sfârșitul Războiului Rece, NATO a recunoscut public ceea ce specialiștii din interior concluzionaseră de mult timp, și anume că perspectiva utilizării armelor nucleare este foarte îndepărtată și că Occidentul poate, de fapt, să-și reducă dramatic forțele nucleare.
Încet-încet, NATO și-a eliminat majoritatea armelor nucleare tactice, stabilind că acestea aveau o valoare militară redusă. Aproximativ o sută sunt încă păstrate în Europa, în principal pentru a liniști statele NATO care sunt îngrijorate de arsenalul Rusiei, estimat la aproximativ 2.000 de arme.
Acum se pune întrebarea dacă Putin le va folosi cu adevărat.
Posibilitatea ca el să o facă i-a determinat pe strategi să examineze din nou o doctrină de război cunoscută sub numele de „escaladare pentru dezescaladare” - ceea ce înseamnă că trupele rusești înfrânte ar putea folosi o armă nucleară pentru a opri forțele ucrainene.
Aceasta este partea de „escaladare”, Dacă inamicul se retrage, Rusia ar putea apoi să „dezescaladeze”.
În ultima vreme, Moscova și-a folosit arsenalul tactic drept bază pentru amenințări și intimidări.
Nina Tannenwald, o politoloagă de la Universitatea Brown care studiază armele nucleare, a remarcat recent că Putin a evocat pentru prima dată posibilitatea de a recurge la armele sale nucleare în 2014, în timpul invaziei rusești din Crimeea.
Ea a adăugat că, în 2015, Rusia a amenințat navele de război daneze cu un atac nuclear în cazul în care Danemarca ar adera la sistemul NATO de respingere a atacurilor cu rachete. La sfârșitul lunii februarie, Putin a cerut ca forțele sale nucleare să intre în stare de alertă. Nu există nicio dovadă că acestea au făcut-o vreodată.
Săptămâna trecută, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a concluzionat că „utilizarea armelor nucleare de către Rusia ar fi un pariu masiv cu câștiguri limitate, care nu ar atinge obiectivele de război declarate de Putin”.
În cel mai bun caz, utilizarea armelor nucleare ar îngheța liniile frontului în poziția lor actuală și ar permite Kremlinului să își păstreze teritoriul ocupat în prezent în Ucraina. Pentru asta, ar fi nevoie ar fi nevoie de mai multe arme nucleare tactice.Raport ISW:
Acest lucru nu ar permite însă „ofensivei rusești să captureze întreaga Ucraină”, a concluzionat analiza ISW.
altundeva 05.10.2022, 02:59
din ce stiu, america a folosit ultima data armanent cu uraniu in 1999 in iugoslavia si nu a facut nimeni tam-tam, desi sunt dovezi. nu vreti sa judecati america pentru ceva de a facut, dar, pentru acelasi lucru, condamnati rusia ancicipat... munitii cu uraniu. cel dovedit, e iertat, cel posibil, candva, e condamnat anticipat. sunteti handicapati.
aldrenus 05.10.2022, 16:30
e altceva. acela este uraniu care nu mai este radioactiv. capetele de uraniu sunt la fel ca cele de tip vidia, gloantele respective au putere de patrundere foarte mare. dar au zero radiatii. hai sa nu vorbim aiurea.