3.000 de kilometri prin deșert, junglă și plaje pustii. Doi români, blocați de pandemie în Noua Zeelandă, au decis să traverseze țara de la un capăt la altul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Radu Păltineanu și Irina Repede străbat Noua Zeelandă de la un capăt la altul, pe bicicletă, cu caiacul sau pe jos. Aventura lor a început când au rămas blocați pe insulă din cauza pandemiei. Au pornit în aventură într-una dintre cele mai sălbatice țări de pe planetă.
Cuprins:
O aventură de 17 zile în Noua Zeelandă s-a transformat pentru Radu Păltineanu și prietena lui, Irina Repede, într-una fără termen limită de timp, ci doar de spațiu: 3.000 de kilometri de deșert, junglă, plaje pustii și drumuri nesfârșite, prin sălbatica Nouă Zeelandă.
În ianuarie au plecat împreună cu alți prieteni să exploreze insula de Sud a Noii Zeelande, orașele Auckland și Wellington și să vadă vulcanii și gheizerele din Rotorua. Între timp a venit criza noului coronavirus și au avut de luat o decizie. În timp ce prietenii cu care erau și-au căutat zboruri spre casă, Radu și Irina au decis să rămână în Noua Zeelandă.
Cinci săptămâni din carantină le-au petrecut într-o cabană din localitatea Kerikeri, la 300 de kilometri nord de Auckland, în mijlocul naturii.
După ce s-au mai relaxat restricțiile, au făcut voluntariat prin intermediul platformei World Wide Opportunities on Organic Farms, care înseamnă că muncești la localnici 4-5 ore pe zi în schimbul cazării și hranei. “E un fel de sistem cooperativist, de troc, unde eu îți ofer ceva, tu altceva, dar și cu un profund aspect cultural și de conexiune cu alți oameni, cu o cultură diferită, cu pământul, cu natura, cu viața simplă la țară”, explică Radu.
Românii străbat “El Camino” de Noua Zeelandă
O planetă întreagă a stat închisă în casă. Și din casă, oamenii au putut urmări aventurile celor doi români, pe pagina lui Radu de Facebook și pe Instagram. De exemplu, pe 16 iunie au ajuns la Whale Bay (Golful Balenei). Au postat o fotografie cu ei doi sărutându-se, încadrați de o ramă de verde crud și de albastrul morocănos al unui cer gata-gata să pornească ploaia.
Ne trezim dimineață de dimineață cu acea poftă de viață, cu acea adrenalină a necunoscutului și suntem conștienți că suntem extrem de privilegiați să putem să explorăm aceste meleaguri sălbatice de la colțul opus al Terrei. Radu Păltineanu:
Cu două zile înainte povestea despre extraordinara reușită a Noii Zeelande de a combate pandemia: “De câteva zile, viața a revenit aici la normal: fără măști de protecție, fără distanțare socială și fără restricții (mai puțin călătoriile internaționale). Este, dacă nu singura, printre foarte puținele țări care au reușit, practic, să elimine COVID-19”.
Practic, țara condusă de premierul Jacinda Ardern a luat măsuri foarte rapid, cetățenii au respectat carantina, s-au dat ajutoare de stat pentru businessuri ca să nu simtă lipsurile. Și acum respiră aerul vindecării. Și asta i-a ajutat mult pe cei doi călători români.
Radu și Irina au parcurs în mai bine de o lună cam 20% din traseul pe care și l-au propus. “Irina a descoperit Te Araroa Trail, un fel de Camino de Santiago de Noua Zeelandă, dar indiscutabil mai lung (3.000 km) și mai greu, care traversează cele mai pustii și sălbatice zone ale țării de la antipozi”, povestește Radu.
Ai zile bune în care nu vezi un om și trebuie să cărăm hrană suficientă la noi. Nu e ca în Europa, unde ai sat după sat, oraș după oraș. Noua Zeelandă este o țară extrem de sălbatică. Decizia a venit natural din partea amândurora, mai ales că voiam să vedem NZ ca la carte, prin forțe proprii, dar și să avem parte de aventură și de puțin challenge. Radu Păltineanu:
Călătoria în doi e diferită
Bagajul lor cuprinde un cort de două persoane, două saltele gonflabile, saci de dormit, arzător, oală de gătit, lanterne frontale și straturi suficiente pentru a se proteja de frig, fiindcă acolo e iarnă. Străbat în jur de 22-25 de kilometri pe zi, în medie, fiindcă traseele sunt destul de grele. Uneori trebuie să o ia direct printr-un râu, alteori se luptă cu vegetația luxuriantă din pădurile seculare.
Și-au pregătit un buget de 3.500 de euro de persoană pentru tot traseul, care să le acopere cheltuielile cu hrana, cazarea acolo unde nu pot sta cu cortul, echipamentul necesar și alte consumabile.
Radu este aventurier cu carte de muncă, aproape. De ani buni călătorește în toată lumea ca să se minuneze de ce ne oferă planeta. Acum, pentru prima dată, o face în doi. Și asta vine la pachet cu provocări noi.
Cred că trebuie mereu satisfăcut un echilibru al nevoilor fiecăruia și trebuie să știi să-ți asculți partenerul, să creezi dialog permanent și să știi să detensionezi momentele mai dificile. Dar e ceva deosebit să poți să treci prin acele obstacole și dificultăți în doi, să te bucuri în doi de micile momente ale zilei și de peisajele fabuloase prin care trecem. Momentele astea sunt trăite mai altfel atunci când le împarți cu cel drag. Radu Păltineanu:
Provocările sunt vremea schimbătoare a iernii neozeelandeze și traseele mereu diferite. “O parte din traseul nostru de astăzi a fost printr-o peșteră sălbatică a cărei galerie principală am traversat-o prin apă care ne ajungea uneori până la genunchi. Aici am putut observa pentru prima dată viermii strălucitori, larve de insecte și de femele larviforme adulte care strălucesc prin bioluminiscență, oferindu-ne un adevărat spectacol atunci când stingeam frontalele!”, a scris Radu pe FB acum câteva zile.
Au noroc că în Noua Zeelandă nu sunt animale de pradă și pot umbla liniștiți. Oricum ar fi, toate greutățile pălesc în fața măreției naturii.
“Eu care am străbătut preț de 3 ani și 3 luni două continente pe o bicicletă sunt obișnuit cu diversitatea peisajelor, dar credeți-mă, chiar și așa Noua Zeelandă m-a surprins. În cei 450 de kilometri parcurși până în acest moment am trecut deja printr-o zonă deșertică, prin câteva jungle și am avut de străbătut 90 km de plajă sălbatică”.
Noua Zeelandă este o țară a extremelor și variază enorm de la un kilometru la celălalt, la fel cum și vremea este extrem de schimbătoare de la un moment la altul. Nu e de neglijat nici aspectul uman. În cele mai îndepărtate cătune, neozeelandezii ne-au primit cu extrem de mare căldură și deschidere. Sunt niște oameni extrem de primitori și săritori. Radu Păltineanu:
Oamenii sunt adevărata bogăție a lumii
Barry, de pildă, un neozeelandez la care au poposit pentru o noapte, în Helena Bay, nu le-a cerut pentru cazare și mic dejun decât să-i trimită o vedere din Bluff, capătul călătoriei lor, din care el să știe că românii au traversat țara cu bine. La fiecare pas, găsesc exemple de bunătate.
“Astăzi am ajuns uzi leoarcă într-un cătun uitat de lume și cum nu aveam nici un loc unde să ne adăpostim de ploaie și să ne uscăm, am decis să intrăm la prima casă care ne-a ieșit în cale. Și am fost primiți ca pe unii de-ai lor. În altă ordine de idei, este extraordinar să observ că toată această perioadă de pandemie și restricții nu a schimbat firea oamenilor și nu i-a alienat. Din contră, oamenilor le este dor să aibă contact unii cu alții și în special cu străini ca noi”.
Românii au expresia nedreaptă: “ce țară frumoasă, păcat că e locuită!”. O folosesc cu referire la România, dar și la alte locuri. Radu, care a văzut zeci de țări până acum și a locuit la mulți localnici, găsește că oamenii și locurile sunt mărturii ale frumuseții lumii, nu se exclud.
“Umanitatea chiar este universală. Uneori, parcă traversezi pădurea aia sau deșertul ăla doar ca să te bucuri mai tare de sufletul ăla mare care te așteaptă la celălalt capăt cu o masă caldă și un pat. Este de cele mai multe ori cazul necunoscuților, îngerilor pe care i-am întâlnit în toate țările pe care le-am explorat până acum și prin care învăț atât de multe și de la care rămân cu atât de multe. Lumea fără oameni e faină. Viața este peste tot în jurul nostru, dar tot oamenii sunt cei care, de cele mai multe ori, reprezintă sarea și piperul turelor mele”.
