Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea României la Schengen este „foarte pozitiv"

 2 comentarii
Arhiva foto

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen care urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles este unul „foarte pozitiv" pentru România, au declarat, marţi, surse guvernamentale citate de Agerpres.

„Raportul este foarte pozitiv pentru România. (…) Olanda nu a trimis experţi la misiunea voluntară, susţinând că nu a fost suficient de largă, nu a cuprins mai multe domenii", au afirmat sursele oficiale.

România a propus Olandei o misiune separată suplimentară. Potrivit surselor citate, Olanda nu a răspuns până în prezent acestei invitaţii. De asemenea, ministrul de interne din România a convenit cu omologul său olandez o vizită la Haga, urmând să fie stabilită data când va avea loc.

Sursele citate au precizat că referirea la crima organizată din rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Haga cu privire la Schengen se referă la Bulgaria.

„Dacă decizia privind aderarea la Schengen se ia în decembrie, intrarea în spaţiul de liberă circulaţie cu aeroporturile se va întâmpla în martie", au menţionat sursele citate.

Problema Olandei în chestiunea Schengen este de politică internă, urmând ca în această ţară să fie organizate alegeri, mai susţin sursele.

Săptămâna trecută, premierul olandez Mark Rutte a susţinut că Olanda „nu are nimic în principiu împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen”. Declaraţiile premierului olandez au fost făcute în aceeași zi în care parlamentul Olandei a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, Anitta Hipper, conform Agerpres.

„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen", a declarat Anitta Hipper.

Chestiunea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi inclusă pe agenda Consiliului JAI din 8-9 decembrie 2022. Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 25.10.2022, 18:54

    Si milogii tot interpreteaza?

  • Avatar comentarii

    User Șters 25.10.2022, 19:33

    Armament, arme, LGBT, implicari in conflicte, armata, produse alimentare de proasta calitate -> astea ni le da UE Schengen, moneda Euro, Dreptul egal la munca in UE, drepturi egale pt romani, mancare de calitate, salarii UE - NICIODATA Adevarul e ca Olanda, in 2022 este doar un tap ispasitor, dar, in spatele acestor actiuni, toate tarile au convenit ca Olanda sa ne refuze TOCMAI sa ii vedem DOAR PE EI ca pe vinovati. SE VA INTAMPLA si in Decembrie, si la anul si totdeauna. UE doreste doar sa EXPLOATEZE ROMANIA, sa ne IMPLICE IN RAZBOAIE, si vor PROCEDA LA FEL CA SI CU UCRAINIENII, ca atunci cand va exista un conflict sa ne puna in fata gloantelor si a tancurilor. ASTA VREA UE de la Romania.ATAT.

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
06:45
Rusia a atacat Kievul cu drone cu propulsie cu reacție. 7 oameni au murit, 120 au fost rănite și un bloc cu 9 etaje a fost mistuit de flăcări
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
06:18
Donald Trump declară că nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș proceda exact la fel”
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate