“Mișcarea Black Lives Matter a scos la iveală un fenomen colectiv care nu ne mai paște, ci ne călărește deja: alienarea. Omenirea se înstrăinează de bazele ei spirituale, își pierde mințile, în timp ce se amăgește că tocmai și le găsește. Dar în încercarea de a face dreptate celor considerați nedreptățiți, reduce totul la două nonculori: alb și negru. Iar pasul următor va fi o polarizare și mai crâncenă a opțiunilor, cu diferența că acestea vor fi exprimate doar într-un cerc restrâns de prieteni”, scrie Rareș Bogdan, în textul apărut în Evenimentul Zilei.

“Asistăm la o speculă cu sensibilitatea afro-americanilor, care sunt luați de proști exact de cei care pretind că-i apără! Da, culoarea pielii nu e o crimă, dar e o crimă să o aduci ca argument, mai ales la urechile unor cetățeni a căror educație s-a oprit la tabla înmulțirii. Contează și culoarea pielii chinezilor, și cea a albilor, căci Dumnezeu nu face distincție!”

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL

Pe final, tonul prim-vicepreședintelui PNL devine tot dur:

“Rasismul, în clipa de față, este combătut cu rasism – acesta va fi efectul, să nu ne amăgim! În momentul de față, problema nu este existența a două Americi, ci incapacitatea de a ieși din scenariul căpușării unei drame pentru a intra în filmul real al depășirii inechităților. Iar asta, eficient, nu se poate întâmpla decât dacă eliminăm criteriul rasei din orice ecuație.”

A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
PARTENERI - GSP.RO
A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Observatornews.ro
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute