Maria Băsescu a declarat, luni, căElena Băsescu şi Bogdan Ionescu vor fi cei care vor decide cum o va chema pe prima nepoată a ţării, lăsând de înţeles astfel că aceasta încă nu are un nume. Asta în timp ce în presă s-a vehiculat că micuţa a fost botezată Sofia Raisa.
„Un nume îl va alege Bogdan, un nume Elena. Noi nu ne amestecăm", a declarat Maria Băsescu la ieșirea de la Spitalul Universitar din București, conform b1tv.ro.
Europarlamentarul Elena Băsescu, fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, a născut o fetiță, duminică dimineaţa, la Spitalul Municipal din Capitală. Nașterea nu a fost conform planificării și a fost declanșată de o sângerare pe care EBA ar fi avut-o. Adusă de urgență la spital, Elenei i s-a făcut o operație de cezariană, după ce medicii au decis că nu pot risca Fetița are 2,7 kilograme și, în acest momente, se simte bine.Citeşte şi: