Lăcrămioara, sora lui Valentin, care locuiește și ea în Marea Britanie a declarat că fratele ei nu a fost căutat de șoferi timp de 4 ore, așa cum au declarat aceștia și că bărbații au mințit, acum dând vina unul pe altul.

Mai mult, ea îi acuză că nici măcar nu au sesizat autoritățile cu privire la dispariția acestuia, așa cum ar fi trebuit să facă, scrie Observator.tv.

Lăcrămioara a clarificat și unele lucruri privind moartea fratelui său. Ea spune că Valentin a fost găsit într-un parc și nu într-o toaletă. „Valentin nu a fost găsit într-o toaletă, aşa cum au informat anumiţi membri ai amiliei. Eram toţi sub şoc şi probabil s-a înţeles greşit. Valentin a fost găsit spânzurat într-un parc. Circumstanţele în care a juns acolo sunt învăluite în mister, iar ancheta este în desfăşurare”, a precizat sora lui Valentin.

Tânăra a mai spus și că autoritățile britanice cercetează şi dispariţia telefonului fratelui său, mobilul fiind localizat pe teritoriul României.

Valentin Dorel Şleapcă, un tânăr român de 27 de ani care locuia în Nottingham, Marea Britanie, trebuia să vină acasă, la Roman, pentru a petrece sărbătorilor de iarnă. Tatăl lui l-a dat, însă, dispărut după ce nu a mai urcat în autocarul care trebuia să-l aducă din Londra în România.

Pe 16 decembrie, tânărul a plecat cu microbuzul din orașul Nottingham până la Londra. Acolo a ajuns la autocarul care ar fi trebuit să-l aducă în România. Și-a lăsat bagajul în mașină, potrivit reprezentanților companiei Trans Carpatica Roman, a plecat și nu s-a mai întors.


Citește și: Viorica Dăncilă spune că a fost dezamăgită de criticile privind „coafura”, „machiajul”. Ce a declarat despre gafele de exprimare


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.