Premierul Ludovic Orban susține că procentul de pozitivare mai mare se explică prin scăderea numărului de teste Covid din ultimele zile. Potrivit News.ro, premierul a spus că au fost testate mai mult persoanele din definițiile de caz și cele cu simptome.
”Au fost trei zile libere, s-au făcut mai puține teste, de aceea procentul de pozitivare este mai mare. Vedem în zilele următoare. Ce pot să vă spun este că pe săptămâna anterioară am avut o descreștere cu 2.000 de cazuri. Am avut cu peste 2.000 de cazuri mai puțin. De asemenea, a scăzut, la săptămână, evident, și procentul de pozitivare, din cumulul cazurilor săptămânale”, a afirmat Orban, conform News.ro.
Orban a mai afirmat că numărul persoanelor care se vindecă de coronavirus a început să fie mai mare decât al celor care se infectează în mai multe zile.
Rata de pozitivare în ultimele zile a fost de circa 30%. Ultima, raportare, cea din 2 decembrie, indică aproape 5.000 de noi infectări, la 15.700 de teste efectuate.