RĂZBOI PE SCENA POLITICĂ! Şova sare la gâtul lui Traian Băsescu. Vezi ce-i reproşează ministrul PSD preşedintelui

Comentează

Şova consideră că judecătorii de la Curtea Costituţională au decis că premierul are nevoie de mandat pentru reprezentarea la Consiliul European, şi nu de unul general pe care ar fi trebuit să îl ia premierul pentru reprezentarea în relaţiile externe ale României. Ceea ce înseamă că, în opinia lui Şova, Traian Băsescu nu are dreptate când l-a acuzat pe Victor Ponta că a mers în China fără a avea mandat.
"Ca să îi împrospătez memoria domnului preşedinte Băsescu, există o decizie a CCR care a pornit de la declaraţia 1 pe 2012 a camerelor reunite ale Parlamentului privind reprezentarea la Consiliul european. În acea decizie, care a fost considerată în favoarea preşedintelui Băsescu, s-a reţinut că la Consiliul European merge domnia sa şi, dacă e să meargă premierul, trebuie să aibă mandat din partea preşedintelui. De ce spun că a fost considerat în favoarea domniei sale? M-am uitat pe decizie şi am observat că patru judecători au susţinut această opinie, alţi patru au susţinut exact opinia contrară şi care se suprapunea pe opinia parlamentului. A mai fost al nouălea judecător care a formulat o opinie concurentă şi care finalmente a votat cu cei patru. Acea decizie la care face referire domnia sa se referă la mandatul pentru reprezentarea la Consiliul European, şi nu la un mandat general pe care ar fi trebuit să îl ia premierul pentru reprezentarea în relaţiile externe ale României", a spus Şova la Realitatea TV.
Totodată, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură a ţinut să sublinieze că au fost două delegaţii române în China. Prima, condusă de Victor Ponta şi, a doua, format din preşedinţi de consilii judeţene şi primari de municipii din România, în fruntea căreia s-a aflat chiar Dan Şova.
"În China au fost două delegaţii. A fost o delegaţie a premierului, care s-a aflat în tunerul asiatic, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China, şi a existat o altă delegaţie pe care am avut onoarea să o conduc din care au făcut parte preşedinţi de consilii judeţene şi primari de municipii din România la un eveniment pe nivel de autorităţi locale", a adăugat Şova.
 



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat cu barbă și brâu din piele, purtând un toiag decorat și un steag al României, urcat la înălțime deasupra unei mulțimi de protestatari.
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
Olimpia Moica , directoarea AEM
Exclusiv
10:00
Dosarul devalizării celei mai mari fabrici de contoare din România. Schimbare radicală în urma deciziei Tribunalului Timiș: „Nu merg la pușcărie, dar lasă deschisă calea despăgubirilor”
MONDEN
Maluma si Suzana Gomez parinti de baiat
10:13
Imagini emoționante cu Maluma și cel de-al doilea copil al său. Susana Gomez a născut un băiețel. Ce nume au ales pentru micuț
Phoebe Bridgers a apărut cu păr pe picioare și pete de transpirație la Festivalul de Film de la Veneția
09:36
Apariție neașteptată la Festivalul de Film de la Veneția. Celebra actriță nu și-a ascuns părul de pe picioare și nici petele de transpirație
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
11:01
Prețul grâului a scăzut brusc în Portul Constanța, după declarațiile lui Donald Trump despre Rusia și Ucraina
11:00
Olimpic la matematică, ajuns casier de supermarket: povestea tânărului genial al cărui unic sprijin era o pisică
11:00
Cât plătești pentru o noapte de cazare în domeniul Regelui Charles din Valea Zălanului. Prețurile pentru cele trei căsuțe din Covasna
10:59
CTP, despre cei care au aruncat cu pietre la protestul din Piața Victoriei: „Unii sunt consacrați în postura de bătăuși. Chiar au stat pe sec cam mult. N-au mai avut prilejul să se satisfacă cu astfel de violențe”
TRENDING
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Președintele companiei l-a concediat pe un angajat, ii da un plic alb, pe birou, in timp ce acesta semneaza actele
09:49
Ce a căutat președintele unei companii pe Google înainte să-și concedieze directorul financiar
Mașini sub Admiralty Arch, Londra, Anglia, transformat acum în hotelul Admiral’s Mess.
09:16
Clădirea istorică din Londra unde a locuit Winston Churchill și care l-a inspirat pe creatorul lui James Bond va deveni hotel de lux
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Doi medici, costumati in halate cu bonete si masti, care opereaza in sala de operatie
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?