Moldova este într-o criză adâncă şi care pare să nu se mai termine, iar acum două pietre tari - Filat şi Plahotniuc - s-au ciocnit. Vladimir Filat este cercetat penal în dosarul miliardului furat din trei bănci moldoveneşti, iar Vladimir Plahotniuc s-a retras temporar din viaţa publică.
Primul, pro-european care nu ratează nici o ocazie de a se fotografia cu liderii occidentali, a ajuns în arest pentru că ar fi primit şpăgi de sute de milioane de euro. În schimb, Plahotniuc este un pro-rus interesat de afaceri şi politică în egală măsură. Este de notorietate relaţia sa cu Vladimir Voronin, fostul preşedinte comunist al Republicii Moldova.
Interesele celor doi par să se fi intersectat atât în zona de afaceri, cât şi în cea politică. Extrem de ambiţios, Plahotniuc ar fi vrut mai mult decât statutul de deputat al coaliţiei aflate la guvernare, în timp ce Filat dezvolta relaţii (politice şi de afaceri) cu România şi cu Occidentul. Despre Plahotniuc se spune că ar avea în mână Justiţia din Republica Moldova, în urma unor relaţii “moştenite” de la Vladimir Voronin.
Un declic de un miliard
Sistemul bancar moldovenesc a primit o lovitură extrem de dură după ce, la finalul anului trecut, din conturile a trei bănci, dintre care una de stat, a dispărut o sumă uriaşă: aproximativ un miliard de dolari.
Împreună cu embargoul rusesc asupra industriei alimentare, dar şi cu războiul din Ucraina, afacerea miliardului furat a dus la acutizarea crizei economice din Moldova. Ancheta a bătut pasul pe loc aproape un an, iar cancelariile occidentale au început să se agite.
Iată ce spunea în urmă cu câteva zile, înainte de arestarea lui Filat, ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit: “Guvernul trebuie să înceapă să aplice legile anticorupţie, investigând şi pedepsind pe cei implicaţi în actele de corupţie. Deocamdată, a eşuat să facă acest lucru. Cred că sistemul judecătoresc de aici nu funcţionează deloc şi se află sub controlul unei minorităţi”.
Unde au ajuns banii furaţi
Şi Justiţia pare să fi prins mesajul. Fostul premier moldovean Vladimir Filat a fost reţinut joi, 15 octombrie. Acesta este învinuit de faptul că, în perioada 2010-2014, a obţinut bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari de la omul de afaceri Ilan Shor pentru a-l ajuta pe acesta să-şi dezvolte afacerile.
Mai mult, Filat i-ar fi asigurat ascensiunea lui Shor, inclusiv prin numirea acestuia în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii - exact în perioada când aceasta a fost devalizată. Procurorii susţin că o parte din banii luaţi de Filat de la Shor reprezintă o parte din miliardul furat.
Acum, Republica Moldova pare să fie în momentul în care România îl dădea pe mâna Justiţiei pe fostul premier Adrian Năstase. Au trecut aproape zece ani de atunci, însă încă nu s-a făcut curăţenie în curtea noastră - ba chiar unele anchete sunt încă la început şi în România.
Mai rămâne de văzut dacă anchetatorii moldoveni au început cu adevărat lupta împotriva corupţiei sau este doar un război al banilor şi orgoliilor dintre cei doi oligarhi.
Vladimir Filat are 46 de ani şi este membru fondator şi lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, fost prim-ministru al Republicii Moldova între 2009 şi 2013 şi fost preşedinte interimar al Republicii Moldova în 2010. Este unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Republica Moldova.
A făcut facultatea la Iaşi şi a rămas în anii ’90 în România să facă afaceri. Revine la Chişinău în 1998, fiind numit în funcţia de director al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat. Presa de la Chişinău a scris că valoarea casei premierului Filat ar fi estimată la 4,6 milioane de lei.
Vladimir Plahotniuc are 49 de ani şi este unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Republica Moldova. El deţine Global Business Center (mai multe hoteluri, posturi de radio şi televiziune) şi altele. În 2010, averea lui Plahotniuc era cotată la 300 de milioane de dolari, conform unui top publicat de revista ucraineană de business Delo.
Până în ianuarie 2011, a fost preşedintele Victoriabank, una din cele mai importante bănci din Republica Moldova. A fost vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Petrom Moldova. Plahotniuc a avut mai multe mandate de deputat din partea Partidului Democrat din Moldova. Cea mai înaltă funcţie deţinută în stat a fost de prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova.