„Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineața zilei de 1 februarie 2021”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Totodată, se menționează că, ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinței pentru părinții, nașii, familia şi comunitatea sa, care i-au așteptat cu nerăbdare venirea în lume.

„Vom lua măsurile necesare”

„În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor susține că a luat deja legătura cu preotul slujitor și cu cei prezenți pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare.

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Playtech.ro
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Criza energetică mondială devine și mai gravă. China a rămas și fără motorină. Șoferii așteaptă zile întregi pentru a alimenta cu rația
Observatornews.ro
Criza energetică mondială devine și mai gravă. China a rămas și fără motorină. Șoferii așteaptă zile întregi pentru a alimenta cu rația
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Știrileprotv.ro
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele
PUBLICITATE
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele