„De unde să am 18 milioane? Eu de-abia trăiesc de pe o zi pe alta”, spune Florica Moldovan, contactată de Libertatea. Ea a fost recent condamnată la închisoare sau la amendă de 1.800 de lei în cazul care a șocat opinia publică în primăvara lui 2019. Decizia nu e finală și a fost atacată.
În primăvara lui 2019, femeia, care venea de la spital cu copiii, n-a fost lăsată de șoferul Marius Filip să se urce în microbuz, în autogara din Zalău și, pentru că a protestat, a fost bătută cu o coadă de mop, în fața tuturor călătorilor, în autogară.
Femeia precizează că nu înțelege cum a ajuns să fie ea condamnată. „M-o făcut și de râs, m-o bătut, mi-o bătut și copilul, și acum am ajuns să plătesc eu 18 milioane. Pentru ce?”, adaugă Florica.
„Lui i-o dat cu suspendare. El o scăpat și pe mine m-o pus la plată”, continuă femeia, care provine dintr-o familie cu nouă copii. Părinții nu au dat-o la școală niciodată. La 13 ani au măritat-o cu un băiat cu un an mai mare, a explicat Libertatea contextul vieții ei în 2019.
„Sentința a fost evident nedreaptă. Am atacat-o cu apel”, spune avocatul Augustin Răducanu, care a apărat-o pe Florica Moldovan.
Hotărârea instanței a fost contestată și de șoferul de microbuz. Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Cluj-Napoca, unde în toamnă va începe judecarea apelurilor.
„Instanţa constată că inculpata a fost cea care a generat conflictul prin afirmaţiile sale verbale, iar mai apoi prin lovirea puternică a microbuzului, creând astfel premisa evenimentului nefericit. Chiar dacă frustrarea sa a fost generată de refuzul inculpatului de a-i permite accesul în microbuz, acest fapt nu este în măsură să justifice manifestarea explozivă a acesteia”, arată motivarea.
În hotărâre se mai precizează că femeia a lovit microbuzul cu plasa de medicamente, generând „o bubuitură puternică”. „Am avut niște medicamente la copil, cum am ieșit de la spital. Dar erau de plastic. Niște sticle de plastic, de alea mici, unde era sirop la copii. Sirop de tuse. Nu erau borcane, cum a zis el (șoferul - n.r.)”, spune Florica.
Hotărârea Judecătoriei Zalău a fost pronunțată pe 22 iunie. Judecătoare a fost Celia Cosma, numită la Judecătoria din Zalău în aprilie anul trecut. Aceasta a absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 2016, iar în 2017, Celia Cosma a fost admisă prima la Baroul din Cluj.
„În ce privește succesul de la examenul pentru avocatură, tânăra menționează că în primul rând «Dumnezeu a fost cel care m-a întărit», iar citatul ei preferat este din cartea Eclesiastul”, precizează site-ul clujust.ro despre judecătoarea de la Zalău.