„Totul este bine! Iranul a lansat rachete asupra a două baze militare din Irak. Evaluarea victimelor și pagubelor este în desfășurare acum. Până acum, toate bune! Avem cea mai puternică și cel mai bine echipată armată din lume, de departe! Voi face o declarație mâine dimineață”, a scris Donald Trump pe Twitter. 

Iran a anunțat că a declanșat riposta împotriva Statelor Unite, la cinci zile după ce generalul Qassem Soleimani a fost ucis la comanda lui Donald Trump. Cel puțin 13 rachete au lovit marți noaptea baza aeriană al-Asad și baza miliară din Erbil, din vestul Irakului, care staționează militari americani, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Raidurile au fost revendicate de Teheran, iar riposta militară marchează o schimbare ce generează temeri privind o escaladare regională sau chiar un război deschis.

Citeşte şi:

Momentul în care generalul Qassem Soleimani a fost ucis, la comanda lui Donald Trump

Iranul a bombardat baze americane din Irak. Surse CNN: militarii SUA ar fi fost avertizați din timp, de către oficialii irakieni

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale