Reacția lui Petre Roman după ce presa algeriană a scris că ar urma să fie trimis special al ONU în Sahara de Vest: „E un proces de consultări, nu pot comenta”

Comentează
Arhiva foto

După ce presa din Algeria, citată de G4Media, a anunțat că primul premier al României postdecembriste ar urma să fie numit trimis special al ONU pentru a normaliza relațiile din Sahara Occidentală și critică această variantă, Roman evită să comenteze subiectul.

„Nu pot să fac niciun comentariu pe această temă. E un proces de consultare pe acest subiect și de aceea nu pot comenta”, a declarat Petre Roman pentru Libertatea.

Potrivit ziarului algerian El Watan, citat de G4Media, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, ar dori să îl trimită pe Roman (acum în vârstă de 74 de ani), în locul fostului președinte german Horst Köhler, după ce acesta a demisionat din funcție în mai 2019.

În viziunea jurnaliștilor algerieni, decizia ONU ar fi una „surprinzătoare” în condițiile în care, în opinia acestora, Petre Roman ar fi „pro-marocan”, iar discursurile sale (neexemplificate, n.r.), „în favoarea tezelor coloniale marocane”.

„Este suficient să spunem că, dorind să-l numească pe Petre Roman ca trimis special pentru Sahara Occidentală, secretarul general al ONU nu vrea să facă altceva decât să încredințeze gestionarea dosarului conflictului din Sahara Occidentală unui aliat al Rabatului (capitala Marocului, n.r.). Ceea ce ar fi extrem de grav. Aceasta este ceea ce s-ar putea numi un conflict de interese”, notează jurnaliștii algerieni, citați de G4Media.

Teritoriu disputat între Maroc și algerieni

Fostă colonie spaniolă până în 1975, Sahara Occidentală este disputată între Maroc și luptătorii pentru independență susținuți de Algeria. 80% din teritoriu este controlat, de altfel, de Maroc, în timp ce 20% se află sub controlul autoproclamatei Republici Arabe Democratice Sahrawi, condusă de Frontul Polisario.

Mai multe state arabe au recunoscut suveranitatea Marocului asupra acestui teritoriu, același gest făcându-l și SUA, sub mandatul lui Donald Trump, anul trecut.

Cu o suprafață ceva mai mare decât a României, de 266.000 km pătrați, aflat pe coasta nord-vestică a Africii, cu deschidere la Oceanul Atlantic, Sahara Occidentală are o populație estimată la ceva mai mult de jumătate de milion de locuitori.

Zonă deșertică în mare parte, este considerată una dintre cele mai neprietenoase regiuni de pe glob, din punctul de vedere al factorilor de mediu și geografici, cu temperaturi care depășesc vara 45 de grade Celsius și 30 de grade Celsius iarna, dar având și o zonă de nord unde temperaturile ajung la 0 grade Celsius.

El Watan este un cotidian algerian de limbă franceză, fondat în urmă cu 30 de ani.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
Andreea Esca
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală