Reacţia lui Viktor Orban, după ce Comisia Europeană a propus suspendarea fondurilor UE: Birocraţii de la Bruxelles sunt incorecţi faţă de Ungaria

 1 comentariu
Arhiva foto

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat vineri Comisia Europeană că îngheaţă din motive strict politice fondurile europene alocate ţării sale. Printre aceste motive, acesta a enumerat opoziţia Budapestei faţă de primirea migranţilor şi faţă de sancţiunile europene impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, informează Agerpres, care preia AFP şi MTI.

„În câteva subiecte fundamentale există divergenţe de opinie între Comisia Europeană şi Ungaria (…) şi de aceea (executivul comunitar) nu agreează guvernul ungar", astfel că „birocraţii de la Bruxelles" amână în cazul Ungariei aplicarea planului de relansare post-pandemie „din motive politice evidente", a declarat Orban în interviul săptămânal acordat postului de radio Kossuth.

Bruxellesul „cere deschiderea frontierelor noastre pentru migranţi, dar noi nu vom face asta, introducerea propagandei lor sexuale în şcolile noastre, dar la fel nu o vom face, şi ne mai cere sprijinul necondiţionat pentru sancţiuni (împotriva Moscovei) şi pentru război (în Ucraina), dar nici pe aceasta nu o vom face", a indicat premierul ungar.

Însă „chiar dacă birocraţii de la Bruxelles sunt incorecţi faţă de Ungaria punându-i mereu noi condiţii, trebuie să ne străduim să ajungem la un acord" cu Comisia Europeană, a admis Orban.

Ce a spus despre sancţiunile contra Rusiei

Cât despre refuzul său de a susţine planul european prin care Ucraina ar urma să primească din partea UE un ajutor financiar de 18 miliarde de euro, refuz catalogat la Bruxelles drept „şantaj", Orban a reafirmat că se opune acestei iniţiative pentru că ea presupune constituirea unui nou împrumut comun făcut de UE, aşadar preferă să ofere Ucrainei pe bază bilaterală partea din acest ajutor ce ar reveni Ungariei.

În ce priveşte sancţiunile contra Rusiei, premierul ungar consideră ce cele opt pachete de sancţiuni adoptate până în prezent de UE au eşuat în atingerea obiectivului, provocând în schimb pagube economice blocului comunitar. Ungaria „şi-a atins mereu obiectivele naţionale" în negocierea acestor sancţiuni, „aşadar suntem încrezători când mergem la următoarea rundă de dezbateri asupra celui de-al 9-lea pachet" de sancţiuni, a mai spus Orban, adăugând că şi acum Ungaria îşi va apăra interesele.

Miercuri, Comisia Europeană le-a propus statelor UE, care trebuie să se pronunţe până pe 19 decembrie, suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei şi a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei ţări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei.

Comisia Europeană a validat planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei care permite accesarea celor 5,8 miliarde, dar pentru eliberarea fondurilor a transmis Budapestei o listă cu 27 de condiţii, descrise ca măsuri de combatere a corupţiei sau reforme pentru asigurarea independenţei justiţiei.

Cu două zile înaintea interviului dat vineri de Orban, negociatorul său în relaţia cu Bruxellesul, Tibor Navracsics, se arătase totuşi optimist. „Vom aplica măsurile suplimentare cerute, iar în 2023 nu avem îndoieli că vom reuşi să convingem Comisia", a declarat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 03.12.2022, 10:26

    Orbabe, retrage ti ba tara din organizatiile adtea mafuite bazate pe jaf si exploatare zise ue si nato. Poatw i inlaturam si noi pe cizile de topor impuse de ei la conducerea coloniei noastre si iesim si noi. TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA, YANKEES GO HOME, NATIONALIZAREEEEEEE

ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă