„Este incorectă pentru că potențialul conflict de interese, avut în vedere de Comisie în prima fază a evaluărilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul meu de a achita creditul conform scrisorii anexate. Comisia a fost informată cu privire la acest aspect, ca urmare a scrisorii trimise de mine  către Președinta Comisiei JURI, coordonatorilor fiecărui grup politic din Comisia JURI și tuturor membrilor acestei Comisii”, a spus Rivana Plumb.

Ea menţionează că „stingerea conflictului de interese a fost o acțiune proactivă”.

„Am considerat necesar să intervin pentru a elimina orice dubiu din partea Comisiei JURI, chiar dacă aceasta nu a făcut recomandări, așa cum îi cerea Regulamentul și chiar dacă posibilul conflict de interese era, în esență, o finanțare în acord cu legislația electorală din România”, a afirmat aceasta.

Potrivit Rovanei Plumb, „decizia Comisiei JURI se situează și în afara Regulamentului de Procedură deoarece conform articolului 2, paragraf c), Comisia Juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarități”.

„Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunțe la bunurile sau acțiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluții financiare pentru a stinge un posibil conflict – așa cum a procedat în cazul altor comisari desemnați de către guvernele lor din Austria și Spania. În ultimă instanță, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre acești pași nu a fost respectat”, spune eurodeputatul PSD.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Este evident că decizia Comisiei JURI a fost una politică. Majoritatea Comisiei a urmărit doar să incrimineze și să discrimineze, nu să sprijine procesul de audiere și să ofere soluții”

Rovana Plumb

„În aceste condiții, este evident că decizia Comisiei JURI a fost una politică. Majoritatea Comisiei a urmărit doar să incrimineze și să discrimineze, nu să sprijine procesul de audiere și să ofere soluții, așa cum îi cerea Regulamentul. Este acum clar că interesul Comisiei nu a fost să clarifice, ci să blocheze candidatura României. Le voi prezenta această situație Președintelui Parlamentului European și Președintei desemnate a Comisiei Europene”, a afirmat ea.

Rovana Plumb spune că „atitudinea incorectă a Comisiei JURI a fost încurajată de opoziția din România, în frunte cu Președintele Iohannis, care anunța cu o oră înaintea deciziei că dorește consultări pe tema nominalizării unui nou comisar european”.

„De asemenea, trebuie menționat lobby-ul negativ agresiv exercitat de liderul Grupului Europarlamentar Renew Europe, Dacian Cioloș, împotriva României. Președinta Comisiei JURI, membră a Grupului Renew Europe, s-a conformat pur și simplu unei linii politice ostile candidaturii românești pentru funcția de comisar european”, a spus Rovana Plumb.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Aceasta îl acuză pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, „căruia i s-a propus, ca și altora, funcția de comisar european, în cazul respingerii candidaturii sale”.

„Din păcate, se dovedește, din nou, că forțele politice de dreapta acționează chiar și împotriva României pentru a-și satisface interesele politice și electorale”, mai afirmă Rovana Plumb.

Rovana Plumb și László Trócsányi, propunerile României și Ungariei pentru pozițiile de comisari europeni, au primit un vot negativ în Comisia JURI a Parlamentului European și au fost declarați nepotriviți pentru această funcție.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI