Rechizitoriu DNA în dosarul deputatului PNL Mugurel Cozmanciuc. Cum a încercat un om de afaceri să cumpere funcția de șef la Apele Române cu 500.000 de lei

Comentează
Arhiva foto

Numele omului de afaceri a fost anonimizat în rechizitoriul procurorilor, publicat de G4Media, dar jurnaliștii scriu că acela în cauză este Sorin Emanoil Ciufudean, un om de afaceri din Bistrița care avea contracte cu Apele Române. Acesta este cercetat și într-un alt dosar în care DNA investighează o presupusă mită de un milion de euro, tot la Apele Române.

  • Procurorii au anonimizat și numele partidelor atunci când au transmis documentul către jurnaliști: inculpații „au discutat cu lideri ai Partidului (...)”.

Corneliu Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru care a cerut 500.000 de lei, potrivit unui comunicat DNA din 23 februarie, citat de Agerpres.

Fostul deputat PSD trecut la PNL Vlad Marcoci este acuzat de procurorii DNA că a intermediat mita către deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc | Foto: Facebook

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei fostul deputat PSD trecut apoi la PNL Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), pentru cumpărare de influenţă şi un administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă, precizează aceeași sursă.

Om de afaceri: „Îl pun pe post și cu demisia la mine în alb”

Potrivit rechizitoriului, citat de G4Media, omul de afaceri „avea interesul ca această funcție să fie ocupată de o persoană pe care să o poată controla pentru a-și asigura atât obținerea de contracte, cât și decontarea lucrărilor efectuate”.

Procurorii citează o înregistrare în care patronul explică și cum își va asigura controlul persoanei care va fi numită în fruntea Apelor Române: „Îl pun pe post și cu demisia la mine în alb. Înțelegi… A lu’ ăla care îl pui. Adică trebuie să facă ce spui tu, nu ce vrea altul”.

Concluziile procurorilor

Sintetizând probele acumulate la dosar, procurorii au ajuns la următoarele concluzii în rechizitoriu:

  • „Funcțiile de conducere din cadrul Administrației Naționale Apele Române erau ocupate doar de persoane care beneficiau de sprijin din mediul politic”. 
  • Omul de afaceri inculpat în dosar „era în mod direct interesat ca funcția de director general al ANAR să fie ocupată de o persoană indicată de el și pe care să o poată controla”. El „era dispus să dea sume de bani reprezentanților partidelor politice care puteau influența numirea”.
  • În vara anului 2019, omul de afaceri și „Marcoci Vlad au purtat discuții cu lideri ai Partidului (...) având ca subiect numirea lui Marcoci Vlad în funcția de director general al ANAR.
  • După schimbarea guvernului, omul de afaceri și Marcoci Vlad, „prin discuții purtate cu reprezentanți ai (...) Neamț sau cu persoane aflate în legătură cu aceștia”, au încercat numirea unei anumite persoane (numele este anonimizat) în această funcție.
  • „În luna noiembrie 2019, între Marcoci Vlad și Cozmanciuc Corneliu Mugurel au avut loc mai multe întâlniri, în cursul cărora Cozmanciuc Corneliu Mugurel i-a promis lui Marcoci Vlad că îl va numi pe (...) pretinzând pentru acest demers suma de 500.000 de lei”.
  • „În data de 25.11.2019, omul de afaceri a retras din conturile firmelor pe care le controlează suma de 200.000 de lei pe care i-a dat-o lui (...); având asupra sa această sumă, acesta s-a deplasat în Bacău, unde s-a întâlnit cu Marcoci Vlad și i-a remis banii”.
  • „În ziua de 26.11.2019, Marcoci Vlad, având asupra sa suma de 200.000 de lei, s-a deplasat la București, unde s-a întâlnit cu (...), fără a se putea însă stabili dacă i-a predat banii pentru a fi dați lui Cozmanciuc Corneliu Mugurel”. 

Mită de 1 milion de euro într-un alt dosar

Persoana propusă de omul de afaceri și de Vlad Marcoci nu a mai fost numită la șefia Apelor Române.

Sorin Emanoil Ciufudean, indicat de G4Media drept omul de afaceri din dosar, este unul dintre asociații de la Industrial Ardeal Construct SRL, o firmă din Bistrița-Năsăud care are mai multe contracte finanțate cu bani de la Apele Române.

Ciufudean și partenera sa de afaceri, Valeria Bondrea, sunt judecați la Tribunalul Mureș pentru că l-ar fi mituit cu 100.000 de lei și pe Cristian Bratanovici, fost director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române, astfel încât acesta să le facă plățile în cadrul unor contracte de regularizare a unor cursuri de apă, scrie G4Media.

Sorin Emanoil Ciufudean și Valeria Bondrea au fost trimiși în judecată și pentru că l-ar fi mituit pe fostul director general al Administrației Naționale „Apele Române”, Victor Sandu, cu un milion de euro, potrivit unui comunicat DNA.

Faptul că numele omului de afaceri a fost anonimizat în dosar dă de înțeles că există o înțelegere între anchetatori și inculpat.<br>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală