Recomandări pentru angajații MAI înaintea furtunilor: ferestre închise și calculatoare scoase din priză. IGPR: „Măsuri pentru toți oamenii, nu doar pentru polițiști”

Comentează
Arhiva foto

Autoritățile își iau măsuri de precauție înaintea ploilor torențiale care sunt așteptate, iar în acest context și angajații Ministerului de Interne au fost sfătuiți, într-o circulară internă, așa cum se procedează de regulă în astfel de situații, să își ia măsuri de siguranță la birou, precum deconectarea echipamentelor tehnice, a relatat Hotnews, care a publicat și documentul. IGPR a precizat că „aceste măsuri sunt de natură a proteja patrimoniul instituției publice”.

„Având în vedere avertizările meteorologice pentru perioada 27.09.2024 – 29.09.2024, teritoriul României va fi tranzitat de furtuna «Ashley», un ciclon format de un curent de aer polar maritim” scrie în documentul intern, datat 27 septembrie.

De asemenea, pentru că epicentrul furtunii din 29 septembrie este așteptat să fie în zona Bucureștiului, angajaților li s-a transmis să închidă toate ferestrele la finalul programului de lucru, pentru a preveni pagube materiale.

„De asemenea, echipamentele de resort IT&C vor fi deconectate de la instalația de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul unor întreruperi ale alimentării cu energie electrică cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile”, mai scrie în document.

Poliția: Măsuri care ar putea fi luate de toți oamenii, nu doar de polițiști

Poliția Română a transmis că „documentul respectiv a fost emis, în urma avertizărilor meteorologice, din această perioadă, la nivelul instituției fiind luate măsuri pentru protejarea spațiilor de lucru și a tehnicii” și că „aceste măsuri sunt de natură a proteja patrimoniul instituției publice”.

„De altfel, considerăm că sunt măsuri care ar putea fi luate de toți oamenii, nu doar de polițiști, pentru a preîntâmpina eventuale pagube, cauzate de vremea nefavorabilă”, au precizat oficialii IGPR.

Se anunță ploi torențiale în România

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă, 28 septembrie, noi atenționări și avertizări, valabile până duminică, 29 septembrie, ora 08.00, de instabilitate atmosferică și ploi torențiale în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și la munte. Vor fi și intensificări ale vântului, cu rafale de 50-60 km/h, dar și vijelii și va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

La București, riscul de ploi torențiale este foarte ridicat și se estimează cantități de 40-60 l/mp și chiar peste 70 l/mp, începând de duminică după amiază și în noaptea de duminică spre luni.

Ministrul Mediului a declarat după ședinţa de sâmbătă, 28 septembrie, a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă, că „trebuie să fim foarte atenţi pentru a putea diminua efectul acestor viituri” şi că „nu există niciun dubiu că vor veni”.

Inundaţiile recente au produs pagube în mai multe ţări din Europa. În România, cele mai afectate au fost judeţele Galaţi şi Vaslui, unde a fost instituită starea de alertă până pe 16 octombrie. În total, în județul Galați au murit 7 persoane. România așteaptă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a repara dezastrul provocat de inundațiile de acum două săptămâni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
13:34
În Brașov sunt de peste șase ori mai mulți urși decât ar putea susține pădurile. Sute de apeluri la 112
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
13:01
Volodimir Zelenski vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Miami: „Nu contează ce-i voi spune, ce-mi va spune”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate