Un tânăr aflat pe o trotinetă a murit, miercuri, după ce s-a șicanat minute bune în trafic cu un motociclist. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au refăcut firul evenimentelor: cei doi s-au certat și s-au amenințat după o scurtă tamponare în trafic. Ulterior, motociclistul a coborât de pe motocicletă și a alergat pentru a-l lua la bătaie, a aruncat cu casca în el, iar victima s-a dezechilibrat și a căzut, fiind lovită de o mașină.
Potrivit reconstituirii făcută de procurori, totul s-a petrecut miercuri în jurul orei 18.30, în apropierea intersecţiei dintre Calea Vitan Bârzeşti şi Şoseaua Olteniţei.
În acel moment, motociclistul pe numele Laurenţiu Trica Mitici (Americanu'), potrivit surselor Adevărul, confirmate de Libertatea, mergea pe Splaiul Unirii dinspre Calea Văcăreşti către Târgul Vitan. Acesta s-a oprit la semafor când a ajuns în apropierea trecerii de pietoni de la intersecţia dintre Splaiul Unirii şi Calea Vitan Bârzeşti, moment în care a fost lovit în spate de către un bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică.
„Micul accident s-a transformat imediat într-un scandal cu înjurături și amenințări. Apoi cei doi au plecat, îndreptându-se către intersecţia dintre Calea Vitan Bârzeşti şi Şoseaua Olteniţei.”
Aici, Mitici a coborât de pe motocicletă şi l-a așteptat pe tânărul de pe trotinetă. Când acesta s-a apropiat, motociclistul a alergat către el și a aruncat spre el cu casca, lovindu-l în cap. În acel moment, victima s-a dezechilibrat, a căzut pe carosabil și a fost lovită frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, tânărul de pe trotinetă a fost rănit grav și transportat la o unitate medicală, unde a decedat după aproximativ o oră şi jumătate.
Motociclistul a fost arestat joi pentru 30 de zile.
foto: Facebook/Adevărul