Prețul electricității pentru anul viitor a trecut vineri de 1.000 de euro/MWh în Franța, un nou nivel record, energia electrică fiind acum de mai bine zece ori mai scumpă decât anul trecut, conform Bloomberg. În Germania, prețul electricității pentru anul viitor a depășit 800 de euro/MWh.
Cuprins:
Creșterea este de 13% în Franța, energia ajungând să se tranzacționeze cu 1.022 euro/MWh, în vreme în Germania prețul a urcat cu 7,6%, până la 805,15 euro/MWh.
Jumătate din reactoarele nucleare franceze au fost scoase din uz în această vară pentru lucrări de mentenanță sau ca urmare a secetei, din lipsa apei de răcire.
Creșterea de preț vine după ce producătorul francez EdF a anunțat că repornirea unora dintre reactoare va fi întârziată până la jumătatea lunii noiembrie cel puțin, conform Reuters.
În Germania, prețurile au crescut în ultimele săptămâni, după ce Rusia a scăzut cu 80% livrările de gaze prin gazoductul Nord Stream, care subtraversează Marea Baltică.
Mai mult, Gazprom a anunțat că va opri total livrările pentru trei zile, pentru lucrări de mentenanță.
Franța a anunțat în această vară naționalizarea EdF, în vreme ce Germania a salvat Uniper - principalul importator de gaze din Rusia - de la faliment, prin pomparea a 15 miliarde de euro și preluarea de acțiuni la companie.
În România, prețul energiei electrice pentru populație și micile firme este plafonat și compensat până în luna aprilie 2023.
Însă PSD a cerut recent revenirea la prețuri reglementate. PNL, în schimb, dorește suprataxarea intermediarilor care revând energia la prețuri mari.