Religia, materia care rămâne în trunchiul comun, în planurile-cadru pentru liceu: „Nimeni nu se pune cu BOR, cea mai mare putere în stat”

 1 comentariu
O fetiță cu geacă mov care ține crucea în mâna stângă.

În planurile-cadru propuse de Ministerul Educație, Religia rămâne parte integrantă a trunchiului comun, fiind studiată timp de 13 ani ca „materie de sine stătătoare”, atrage atenția pe blogul său Șerban Iosifescu, fost președinte al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

Religia, disciplină de sine stătătoare

„Religia (de fapt, catehizare, îndoctrinare) rămâne parte a trunchiului comun și se studiază 13 ani, ca disciplină de sine stătătoare, ceea ce nu se întâmplă cu nicio altă disciplină, nici măcar cu Limba Română și Matematica”, scrie expertul în educație Șerban Iosifescu.

Fost președinte al ARACIP consideră că acest aspect contravine principiilor educației științifice.

„Și ce se face la Religie contrazice ce se face la Științe. Ce se va întâmpla cu mintea elevului în fața acestei contradicții? Și ne vom mira, în continuare, că sunt votați Aberant Bibirescu și Lunatica Boboloacă (personaje imaginare) pentru că votanții «simt» și «cred» (dar nu gândesc). Oricum nimeni nu se pune cu BOR, cea mai mare putere în stat.”, adaugă Șerban Iosifescu.

Oricum nimeni nu se pune cu BOR, cea mai mare putere în stat.Șerban Iosifescu

„Vorbim despre Republica Ortodoxă Română, despre acest joc otrăvit, de putere și influență, care ce face? Deteriorează arhitectura curriculară”, a evidențiat expertul.

Planurile-cadru pentru liceu au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 31 ianuarie.

Evenimentul a provocat discuții intense în rândul profesioniștilor din domeniul educației și nu numai. Daniel David a precizat că a primit sute de mesaje pe această temă, în numai 24 de ore de la publicarea documentelor.

„Oricum, cu un plan nu se face primăvară, oricât de bun ar fi el și, până la urmă, mi-e teamă că vom constata că s-a făcut, din nou, mult zgomot pentru nimic”, a concluzionat Șerban Iosifescu.

De două ori mai multe ore decât Istoria sau Fizica

Într-o analiză realizată de Edupedu.ro, s-a constatat că Religia beneficiază de un număr de ore semnificativ mai mare în trunchiul comun comparativ cu alte discipline fundamentale, precum Istoria, Chimia, Fizica, Biologia sau Geografia.

În conferința de presă în care a fost lansat proiectul de planuri-cadru, Daniel David a spus că Religia „trebuie prinsă în trunchiul-comun prin lege” și că „deocamdată el nu poate să propună un plan-cadru care nu respectă legea”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 04.02.2025, 14:41

    Sub bagheta pesedisto-penelista, nivelul educatiei scade in fiecare an iar Romania se afunda in negura ! Si e stiut ca religia este un instrument de control al populatiei, d-aia statul o privilegiaza viguros inca din antichitate ! Pai sa ne mai miram ca au inceput sa apara reptilienii politici ??

ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
MONDEN
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
Lady Gaga si iubitul ei, Michael Polansky. Sursa FOTO/ Instagram
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
11:34
Cine transmite meciul Bernadette Szocs – Miwa Harimoto: la ce oră începe faza sferturilor de finală cu premii de 800.000 de dolari la Macao
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
11:17
Donald Trump ar accepta fabrici auto chineze în SUA, cu o condiție: „Nu critic mașinile”
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate