Noile planuri-cadru provoacă îngrijorări în rândul experților în Educație: „Oamenii ăștia știu să taie copaci, dar în jungla greșită”

 2 comentarii
Elevi sustin examenul de Bacalaureat

Ministerul Educației a publicat pe 31 ianuarie planurile-cadru pentru licee, care promit că vor aduce mai multă flexibilitate elevilor și școlilor în ceea ce privește alegerea materiilor. Însă, în realitate, elevii au foarte puțin de ales atrag atenția experții în educație contactați de Libertatea.

Planul-cadru, profesionist realizat, dar strategic greșit

Mult așteptatele planuri-cadru pentru liceu au fost puse în dezbatere publică pe 31 ianuarie 2025, de ministrul educației, Daniel David, după multiple amânări.

Evenimentul a provocat discuții intense în rândul profesioniștilor din domeniul educației și nu numai. Daniel David a precizat că a primit sute de mesaje pe această temă, în numai 24 de ore de la publicarea documentelor.

„Prima mea concluzie e că documentul este extrem de profesionist gândit, structurat și întocmit. Foarte, foarte profi, asta nu înseamnă că și ce scrie în mod necesar, strategic este corect. E un document extrem de riguros și foarte consistent și profesionist întocmit.”, a precizat expertul în educație Marian Staș pentru Libertatea.

Cu toate acestea, planurile-cadru rămân blocate din cauza prejudecăților.

„Propunerile de aici decurg dintr-o combinație între un profesionalism demonstrat prin calitatea documentului și blocaje, prejudecății, ipocrizii și alte elemente maloneste, care, din punctul meu de vedere, scad foarte puternic calitatea planurilor cadru.”, a subliniat expertul.

Elevii nu au, în mod real, libertate de a alege

În primul rând, numărul de discipline obligatorii rămâne mare.

„Există 15 discipline obligatorii în trunchiul comun pentru clasele IX-X. Sunt mult prea multe”, iar asta contrazice ideea de reducere a materiei, arată expertul.

Un „alt adevăr nespus” este centrarea pe elev, care este doar declarativă.

„De fapt, transformarea esențială în aceste planuri-cadru, dar și durerea cea mai mare o reprezintă curriculumul la decizia elevilor în oferta școlii. Pentru că, în mod real, asta centrează educația pe elevi, iar oamenii ăștia încă nu știu cum să gestioneze povestea asta.”, adaugă profesorul.

Concret, elevii au doar 10% libertate de alegere în clasele IX-X și 20% în XI-XII, ceea nu reflectă un model real centrat pe elev.

„Nu este ridicol, este superridicol. Cum să construiești tu un model centrat pe elevi și să-i dai latitudinea să aleagă în proporție de 10% și respectiv în proporție de 20%? Asta e bătaie de joc.”Marian Staș, expert în educație

Mai exact, curriculumul de specialitate rămâne controlat de Ministerul Educației.

„Curriculum de specialitate este centralizat de Ministerul Educației. Și care ce face? Definește, segregă sau segmentează profilul real de cel uman. Deci, nu este în mod real decizia elevilor cu oferta școlii, ci este încă o componentă centralizată, decisă la nivel de minister. Practic, copilului, pe bune, îi rămâne din modelul ăsta în 10% sau în 20%, ceea ce este ridicol.”, explică expertul.

Segregare între profilurile real și uman

Astfel, planurile cadru continuă să creeze o separare rigidă între profilurile de real și uman.

„Ministerul Educației conservă prejudecata asta, dihotomia dintre real și uman. Întotdeauna se va conserva chestia asta păcătoasă, accentuând faptul că unii nu pot să învețe sau că pe unii nu-i interesează componenta complementară. Accentuează faptul că realiștilor nu le va păsa de partea umană, iar umaniștilor le va fi întotdeauna frică de matematică, de fizică și mai departe.”, arată expertul.

Motivul? Planurile-cadru sunt gândite mai degrabă pentru norme și salarii, nu pentru elevi, susține Marian Staș.

„Motivul real este că, în continuare, planurile astea cadru sunt proiectate pentru normele și salariile profesorilor și nu pentru dezvoltarea copilului. În continuare, proiectarea continuă să fie una centrată pe discipline și nu pe arii de învățare. Și, din cauza asta, apar 15 discipline de trunchi comun, mult prea multe în anul 2025 și pentru următorii 10 ani.”Marian Staș

Accentul rămâne pe păstrarea normelor didactice și nu pe nevoile reale ale elevilor.

„Prima este componenta reprezentată de blocajul sindical, care continuă încă să se manifeste, ascunsă în proporție de 35% sub componenta de curriculum de specialitate. A doua componentă, care este și mai subtilă, este obligativitatea orei de religie de la stânga la dreapta. Deci, nu mai fac copiii geografie, în a XI și a XII, dar fac religie.”, a mai spus profesorul.

De aceeași părere este și expertul în educație și profesorul de matematică Ștefan Vlaston.

„Planurile cadru au influență asupra normelor profesorului. Deja sindicatele au început să se plângă că rămân fără ore, și vor să rămână la fel, ca să nu spun că la fel ar însemna ca acum 50 de ani”, a precizat Ștefan Vlaston pentru Libertatea.

Ce se întâmplă în alte state

În Franța, elevii de liceu studiază în primul an de liceu zece materii obligatorii, iar în anii următori numărul acestora scade la șapte.

În Marea Britanie, elevii studiază de obicei șase sau șapte materii obligatorii, majoritatea materiilor sunt la alegere, în funcție de interesele și obiectivele lor academice.

În SUA, elevii au cinci materii obligatorii: Limba engleză, Matematică, Științe, Istorie și Educație fizică, restul sunt cursuri opționale, în funcție de preferințe.

„Restul îl alege copilul, pentru că nu-l obligi pe copil să învețe ce nu-i place. Eu am o filozofie. Școala trebuie să se plieze pe înclinațiile, talentele, așteptările și copiilor”Ștefan Vlaston

Potrivit noilor planuri cadru, elevii de liceu români râmân cu 15 materii obligatorii în trunchiul comun. De două ori mai multe decât în Marea Britanie și Franța și de trei ori mai multe ca în SUA.

„Republica Ortodoxă Română”

În timp ce alte discipline dispar în clasele terminale, religia este menținută continuu, ceea ce denotă o influență majoră a cultelor religioase.

„Vorbim despre Republica Ortodoxă Română, despre acest joc otrăvit, de putere și influență, care ce face? Deteriorează arhitectura curriculară.”Marian Staș

Astfel, planurile-cadru „continuă să fie mediocre”, consideră expertul.

Planul cadru marchează un pas înainte, deși este în continuare „proiectat cu frică” și compromisuri politice, ceea ce îl face insuficient de modern și flexibil pentru nevoile actuale ale educației.

„Religia și componenta sindicală reprezintă blocaje sistemice, strategice pentru o astfel de proiectare. Este un început nepermis de mediocru, pentru că este proiectat încă cu frică. Oamenii ăștia sunt competenți, știu bine ce scriu acolo, dar teza strategică este alăturea cu drumul.” - Marian Staș

Asta se întâmplă pentru că ministrul „prevede reacția negativă a părinților și a elevilor și încearcă să o prevină”, consideră Ștefan Vlaston.

„Trebuie să respecte legea. Asta e rezultatul legii României Educate, promovată de Klaus Iohannis și de Ligia Deca”Ștefan Vlaston, expert în educație

Definiția leadershipului este să „tai copaci în jungla potrivită”. „Ei bine, oamenii ăștia știu să taie copaci, dar în jungla greșită.”, concluzionează Marian Staș.

Filiera tehnologică va fi sacrificată

Pe de altă parte, profesorul de matematică Ștefan Vlaston, expert în educație, atrage atenția asupra dispariției școlilor profesionale.

Astfel, „filiera tehnologică din actuala Lege a Învățământului trebuie să ţină loc şi de Şcoală Profesională. Este o filieră de liceu sacrificată. Nu se mai știe dacă este filiera tehnologică școala profesională sau filiera tehnologică de liceu. Le-au combinat pe cele două și-au făcut nici struț, nici cămilă, nici om. Nici cal, nici măgar”, a precizat Ștefan Vlaston pentru Libertatea.

Concret, Ștefan Vlaston susține că începând cu 2026 școlile profesionale vor fi absorbite în filiera tehnologică. Asta și pentru că elevii vor face 9 săptămâni de practică pe an, după cum arată planurile cadru.

„E o nebunie întreagă, trebuia schimbată legea. Confuzia asta care se face, dovadă că planul cadru încearcă să împace și una și alta. Dispariția școlii profesionale și apariția filierei tehnologice, care nu este nici una, nici alta, a încurcat lucrurile complet.”, arată Ștefan Vlaston

Apoi, profesorul de matematică susține că se acordă mult timp pregătirii practice, ceea ce poate afecta nivelul teoretic necesar pentru Bacalaureat și facultate.

„Elevii pot termina liceul tehnologic cu un certificat de competență profesională, dar puțini vor ajunge la Bacalaureat. Cum vor să dea BAC-ul dacă ei merg cu două ore de Matematică pe săptămână și două la Limba română?”Ștefan Vlaston

Impact asupra facultăților tehnice și economice

Mai mult, planurile cadru nu mai prevăd materii obligatorii fizica sau chimia, în clasele a XI și a XII, iar acest lucru îngreunează accesul la facultăți tehnice sau economice.

„Datorită proiectul planurilor școală, ei nu prea învață teorie deloc. Majoritatea, după clasa XI-a, se vor orienta spre producție și să-și iau un serviciu. Cine se mai duce la facultățile economice și facultățile politehnice? Cu ce umplem facultățile, cu absolvenți de filologie, de mate- info?”, se întreabă profesorul Ștefan Vlaston.

Noile planuri-cadru pentru liceu 2025

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în consultare noile planuri-cadru pentru liceu 2025, care vor aduce schimbări semnificative în structura educației liceale din România.

Potrivit anunțului oficial al ministrului Daniel David, pentru prima dată, numărul de ore alocat disciplinelor nu va mai fi stabilit exclusiv de minister, ci va implica mai mult școlile și elevii.

O modificare esențială este introducerea unui „curriculum de specialitate flexibil”, care va permite școlilor să aloce mai multe ore disciplinelor specifice fiecărui profil. În plus, elevii vor putea alege mai multe materii în funcție de interesele și aptitudinile lor, prin CDEOȘ (Curriculum la Dispoziția Elevilor și a Școlii).

„Prin această descentralizare, încurajăm performanța și adaptarea învățării la nevoile fiecărui elev, păstrând sau chiar crescând numărul actual de ore la anumite discipline”, a explicat ministrul Daniel David.

Cu toate acestea, expertul Marian Staș atrage atenția că elevilor le rămâne de ales maxim 20%.

Când vor fi implementate noile planuri-cadru

Propunerile vor fi discutate în cadrul dezbaterilor naționale organizate în marile orașe din țară: București, Cluj Napoca, Iași, Timișoara, dar și în mediul online, pe 6 martie 2025

În urma acestor consultări, varianta finală a planurilor-cadru va fi adoptată în mai 2025. Primele generații de elevi vor studia după noua structură începând cu anul școlar 2026-2027. Astfel, actualii elevi de clasa a VII-a vor fi primii care vor avea un orar bazat pe noile planuri-cadru și vor susține primul Bacalaureat modificat conform noii Legi a Educației.

După aproape două decenii de la ultima actualizare majoră a curriculumului liceal, realizată în 2004 și 2009, vor intra în vigoare noile planuri cadru pentru liceu, după multiple amânări.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    BONY 03.02.2025, 08:33

    Alde Daniel de la educatie si alde Dorel de la munca au cam aceleasi rezultate in activitatea lor.

  • Avatar comentarii

    misu50 03.02.2025, 10:32

    Pareri competente, nici vorba! I-as intreba pe cei doi experti cu ce ajuta fizica si chimia pe un contabil? Sau latina si nabla pe un inginer mecanic?

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală