Primarul Nicușor Dan a comentat reportajul cu accente critice la adresa Capitalei, publicat de cotidianul francez L’Équipe, în care jurnalistul Hugo Delom scrie că Bucureștiul este departe de a fi „Micul Paris”. Edilul spune că în recenta sa vizită în România, viceprimarul capitalei franceze a găsit în București „mult mai mult din «Micul Paris»” decât jurnaliștii de la publicația citată, notează Digisport, potrivit Hotnews.ro.
Nicușor Dan s-a aflat luni seară pe Arena Națională la meciul din optimile Campionatului European de fotbal, dintre Franța și Elveția, încheiat cu eliminarea naționalei franceze. În acest context, edilul Capitalei a făcut câteva precizări și despre materialul din publicația franceză.
„După cum ştiţi, am avut o vizită a viceprimarului din Paris, care s-a plimbat pe străzile din București, și a găsit mai mult din «Micul Paris» decât au găsit jurnaliștii de la L’Equipe. De fapt, Bucureștiul nu e doar «Micul Paris», ci e o suprapunere de cinci etape arhitecturale, iar copia Parisului e doar una dintre ele”, a declarat primarul Capitalei.
Totodată, Nicușor Dan a precizat că Bucureștiul a fost la înălțime în ceea ce privește organizarea meciurilor de la Euro 2020.
„Am fost la înălțimea acestui eveniment și au muncit foarte mulți oameni pentru asta și trebuie felicitați cu toții. Am anumite cunoștințe de fotbal. Spectacolul a fost total! Ce e important pentru mine e că București a fost la înălțimea acestui eveniment și trebuie să fim cu toții mândri de asta.
M-am întâlnit chiar cu șeful UEFA, am schimbat câteva cuvinte. După cum știți, UEFA nu lasă lucrurile la voia întâmplării. A existat un reprezentant aici poate mai bine de o lună, în urmă cu vreo 3-4 săptămâni a venit reprezentantul lor pentru gazon și a văzut gazonul, deci nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării”, a spus Nicușor Dan.
Bucureștiul, după turneul de luna asta, a intrat în circuitul marilor stadioane din lume și pe zona de evenimente o să aveți surprize interesante de la noi, alte evenimente decât fotbal. O să vedeți în curând.Primarul Capitalei, Nicușor Dan:
În articolul publicat de L’Équipe și preluat de Gazeta Sporturilor, jurnalistul francez a scris că jucătorii din Hexagon nu s-au putut reface la București, înaintea meciului din optimi, din cauza gălăgiei de la Hotelul Hilton Athenee Palace, aflat într-o zonă cu trafic intens din București și unde vineri seară a avut loc petrecere de sfârșit de an a studenților.
Referindu-se la felul în care arată Capitala, autorul textului a precizat că „în afara unei replici a Arcului de Triumf, nu e chiar evident”, că Bucureștiul este „un mic Paris”.
„Bucureștiul e un oraș eterogen, cu un mozaic de cartiere foarte diferite. E dificil să găsești puncte comune între festivul Lipscani, împrejurimile șic ale Parcului Herăstrău și aceste serii de blocuri lungi, albe sau gri”, se mai arată în articolul din L’Équipe.