Ciolacu a comentat vineri, 27 ianuarie, situația tensionată dintre PNL şi PSD la nivelul judeţului Giurgiu.

„Îi reamintesc domnului Motreanu că a furat de la PSD 28 sau 30 de primari, înainte de alegeri, la Giurgiu, şi să vadă din această perspectivă reacţia deputatului şi preşedintelui PSD Marian Mina în ceea ce priveşte conducerea judeţului Giurgiu. Dar a spus ceva domnul Mina fals, neadevărat?”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă la Brăila, potrivit news.ro.

„Dacă dorim să transformăm această coaliţie într-o alianţă, cu un proiect de ţară şi după 2024 cred că e momentul să ne aşezăm la masă şi să avem împreună o alianţă pentru România, între cele două mari partide, unul de stânga şi unul de dreapta şi atunci sunt ferm convins că lucrurile se vor aşeza”, a adăugat liderul social-democrat.

Ce spune Dan Motreanu

Prim-vicepreședintele PNL a răspuns că, deşi nu vrea să semneze un protocol local de colaborare, el susţine orice proiect al PSD care duce la dezvoltarea judeţului Giurgiu.

„Domnul Ciolacu este într-o mare eroare când spune că există un conflict între PNL şi PSD la nivelul judeţului Giurgiu. Pur si simplu nu am dorit să semnez un protocol local cu PSD, dar mi-am afirmat întotdeauna sprijinul pentru orice proiect al lor care are în vedere dezvoltarea judeţului”, a transmis Dan Motreanu.

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Liderul PNL Giurgiu a mai susținut că, deși nu există o colaborare între cele două partide, nici nu există un conflict.

„Eu nu am niciun conflict cu domnul Mina şi, după cum aţi văzut, domnul Mina a scris în postarea sa despre miniştrii PNL, nu despre mine, şi încă cred sincer că a făcut-o cu aprobarea conducerii centrale”, a mai afirmat Dan Motreanu.

De unde a plecat scandalul

Conflictul a pornit de la președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, care l-a întrebat pe liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, „de ce oamenii voştri din PNL omoară oameni?”, în contextul în care o femeie a fost ucisă de câini în zona Lacul Morii, în sectorul 6 din București, administrat de primarul PNL, Ciprian Ciucu.

În plus, Marian Mina s-a referit și la accidentul de la cariera Jilț Sud, în urma căruia au murit trei persoane, accident produs, conform deputatului PSD, „sub conducerea PNL a Complexului Energetic Oltenia”.

„Câţi oameni mai trebuie să moară, domnule preşedinte Ciucă, sub administraţie PNL, ca să vă treziţi şi să vă comportaţi ca un general ce sunteţi? Tăiaţi în carne vie, domnule Ciucă”, a scris Mina pe Facebook pe 22 ianuarie.

Replica a venit tot de la Dan Motreanu, care a spus că este greu ca liberalii să aibă o colaborare bună cu PSD în toate judeţele, în condiţiile în care „Marcel Ciolacu îi încurajează pe unii social-democraţi din teritoriu să îi atace pe miniştrii PNL şi pe aleşii locali ai PNL”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI