REPORTAJ. Familiile laudă salariile și disciplina de pe șantierele de la Autostrada Moldovei, dar critică condițiile de muncă: „De ce mint că sunt trei schimburi? Sunt două ture, de 12 ore” 

 19 comentarii
Arhiva foto

La fața locului, Libertatea a discutat cu familiile mai multor muncitori pe șantierele de la A7, care locuiesc în sate din preajma Focșaniului și Mărășeștiului. Oamenii au solicitat să nu le apară numele, pentru că riscă locul de muncă al rudei lor.

  • „Băiatul meu ar fi trebuit să fie și el acolo, unde a fost explozia, dar l-au sunat și i-au spus să meargă în altă parte, pe alt tronson. Am plâns toată ziua, că băiatul ăla de-a murit era mereu pe la noi în vizită. Era prieten. Am fost la el la nuntă”, spune tatăl unui șofer de basculantă. 

de Maria Andrieș și Dumitru Angelescu (foto) din Călimănești, Vrancea

Locul unde s-a produs explozia de pe șantierul A7 se află la aproximativ 300 de metri de casele din Călimănești. De o parte și de alta, sunt câmpuri agricole, unul semănat grâu de toamnă și altul cu porumb, care e pe jumătate pârjolit.

Pe arătură, procurorul și polițiștii criminaliști puneau joi numerele galbene care indică dovezi, în dreptul bucăților de utilaj zburate de suflul deflagrației. O delegație a Transgaz, cămăși albe și sacouri pe umăr, supervizează reparațiile la conducta avariată. Traseul conductei e lipit și paralel cu o porțiune a șantierului.

„Tractoriștii arau pe acolo cu grijă, să nu dea peste ea. Se știe că trece gazul pe acolo”, spune un localnic din sat. Călimănești, cu o populație de 500 de locuitori, ține de orașul Mărășești. Nu există rețea de gaze în sat. Dar oamenii s-au temut că focul exploziei va ajunge la casele lor.

„De moarte nu suferim niciodată!”

„Am crezut că a căzut drona rușilor la noi!”, exclamă un alt bărbat, spre amuzamentul tovarășilor de bere. „Și ți-a fost frică, măi? De moarte nu suferim niciodată, de ce să-ți fie frică? Vă spun eu, că am trecut prin accidente, de moarte nu suferi. Dacă te ia Dumnezeu, te ia și gata!”, comentează un localnic slab și ars de soare.

Un pensionar, fost asistent medical militar, „tataie a fost cineva în viața lui”, e recunoscător că n-a bătut vântul dinspre munți. „Stau chiar pe strada cu cimitirul, în margine. Când s-a ridicat flacăra, lumina ca ziua. Dacă bătea vântul, ajungea peste casa mea, ardea și prin sat”, povestește bătrânul, sprijinit în bicicletă.

Din Călimănești, lucrează mai mulți oameni la firmele lui Dorinel Umbrărescu. Dar nu la șantierele de la Autostrada Moldovei, ci la alte puncte de lucru, în București și în Craiova. De fapt, găsești angajați la Umbrărescu în toate satele din zonă. Salariul e considerat „foarte bun”, în jur de 8.000 de lei, dacă lucrezi pe utilaj. Și chiar dacă ar fi mai puțini banii, o slujbă e o slujbă, într-o regiune a țării unde angajatorii cu acte în regulă sunt numărabili pe degetele de la mâini.

Rudele muncitorilor: „De ce mint că sunt trei schimburi?”

Libertatea a discutat cu familiile mai multor muncitori pe șantierele de la A7, care locuiesc în sate din preajma Focșaniului și Mărășeștiului. Oamenii au solicitat să nu le apară numele, pentru că riscă locul de muncă al rudei lor.

„Băiatul meu ar fi trebuit să fie și el acolo, unde a fost explozia, dar l-au sunat și i-au spus să meargă în altă parte, pe alt tronson. Și s-a dus. Așa îi mută, azi lucrezi acolo, mâine te trimite acolo”, spune tatăl unui șofer de basculantă, adăugând: „Am plâns toată ziua, că băiatul ăla de-a murit era mereu pe la noi în vizită. Era prieten. Am fost la el la nuntă”.

Unii dintre cei cu care am vorbit au o părere excelentă despre Umbrărescu, „așa om mai rar, vor să-l doboare”. Laudă „disciplina și condițiile” de pe șantierele lui. „Nu e el direct de vină, de vină sunt ceilalți șefi, cei care sunt acolo și dau ordine. Și el lucrează după proiect, cine a făcut proiectul?”. Oamenii avansează și ipoteza unui „atentat, ca la Crevedia, vor să-l îngroape și pe ăsta, că prea a făcut multe, să aducă străinii care nu-s în stare de nimic”.

Alte rude ale muncitorilor vorbesc, însă, despre regulile încălcate și despre programul epuizant. „De ce mint la TV că sunt trei schimburi? Sunt două ture, de 12 ore. Programul soțului meu începe la 7 seara și se termină la 7 dimineața. O săptămână lucrează de noapte, o săptămână de zi. La patru săptămâni lucrate, ai una liberă”, declară soția unui muncitor angajat la firmele lui Umbrărescu.

O altă rudă a unui lucrător confirmă programul în două ture: „Și ca să ajungă la serviciu, face 40 de kilometri cu mașina lui. Le-au pus la dispoziție locuri de cazare, dar nu sunt cine știe ce, mai bine se odihnește acasă”.

  • Potrivit legislației în vigoare, Codul Muncii, art. 112, „durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore”. 

„Cred că se vor acoperi unii pe alții”

„La ora unu noaptea, pe șantierele lui Umbrărescu, pe toate, se ia pauză, se oprește activitatea”, susține mama unui angajat. „Deci ei erau în pauză când a explodat. N-ar fi trebuit să mai miște nici un utilaj. Să vedem ce va arăta ancheta. Dar cred că se vor acoperi unii pe alții. Nimeni nu are curajul să se atingă de el, e prea puternic. Și cei care i-au dat contractul vor să taie panglica, asta-i interesează”. 

În urma exploziei de pe șantierul de la Călimănești, și-au pierdut viața patru oameni și alți cinci au fost răniți. Potrivit unui comunicat al IPJ Vrancea, „a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșitii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

Libertatea a solicitat în mai multe rânduri un punct de vedere din partea companiei Spedition UMB, care realiza lucrările pe tronsonul de autostradă unde s-a produs tragedia. Până la acest moment, nu a fost primit niciun răspuns, iar compania deținută de familia Umbrărescu nu a făcut niciun fel de comunicare publică pe acest subiect.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    piciusz 22.09.2023, 19:08

    Pacat ca se intampla asa ceva.

  • Avatar comentarii

    Pavel35 22.09.2023, 19:25

    Are dreptate doamna care se plânge de programul soțului ei! Toți "afaceriștii" s-au îmbogățit prin exploatarea muncitorilor, te plătesc 8 ore dar te pun să lucrezi 10 sau 12! Inspecția muncii ia șpaga când sesizează cineva, afacerea patronului merge înainte, cel care a sesizat își pierde locul de muncă! De ce credeți că pleacă cei tineri și buni de muncă prin alte părți? De bine și corectitudine nu pleacă nimeni, când tu iei echivalentul a mai puțin de 400 de euro și muncești de 1000, pleci!

  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 22.09.2023, 19:35

    Tu și citit articolul? La patru săptămâni lucrate ai una libera. Daca faci media îți ies orele. 5 zile x 12 ore x 4 săpt / 5 săpt = 48 ore / sap. Este exact cat prevede maxim legea. Asta dacă lucrează 5 zile / săpt.

  • Avatar comentarii

    Pavel35 22.09.2023, 20:03

    "Dășteptule capdelemn", o tură de 12 ore de zi trebuie să fie urmată de 24 de ore de repaus, o tură de 12 ore de noapte trebuie să fie urmată de 48 de ore de repaus! Oamenii nu "e" mașini, "are" nevoie de refacere! Așa scrie și în Codul Muncii, lege obligatorie pentru toată lumea! Dacă s-ar lua la bani mărunți toți "patronui" se va descoperi că nici concediile nu se dau, omul vine la lucru și apare în concediu! Sunt mii de cazuri din astea! Se fac contracte pe 2 ore și ei muncesc zi lumină!

  • Avatar comentarii

    Pavel35 22.09.2023, 20:08

    @DiviziaB zis și "capdelemn" Când ai muncit ultima dată o săptămână de nopți, câte 12 ore în fiecare noapte, stimabile? Cum ți-a fost? Probabil de aia au lovit oamenii ăia țeava, erau rupți de oboseală, că pe șantierele lu' Umbrărescu nu dormi, muncești!

ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală