REPORTAJ: Povestea Lidiei, modelul dintr-un scaun cu rotile: "Am luat viața în glumă, în timp ce ea mă lua în serios. Chiar prea în serios!“

Comentează

Lidia are 32 de ani și este o tânără din Arad, cu un master în Buget Public, Piețe Financiare şi Bănci, pasionată de pictură, de scris poezii, modelling și de a-i ajuta pe cei din jur. Pare un clișeu rostit la un concurs de miss, dar povestea Lidiei este spusă dintr-un scaun cu rotile, de unde face toate aceste lucruri și de care este dependentă de la vârsta de 27 de ani.

Lidia Leahu era un copil normal, până în preajma vârstei de 14 ani, atunci când boala a debutat și a evoluat agresiv, iar viața ei s-a schimbat total. Trebuia să meargă împreună cu mama sa să facă cumpărăturile pentru clasa a VIII-a, când boala a dat primul atac.

„Eram în toiul pregătirilor pentru începerea clasei a VIII-a. Trebuia să merg împreună cu mama la cumpărături, iar ea, când a intrat în cameră în timp ce eu mă pregăteam, a văzut că mă ridic ciudat de jos. Mă sprijinisem cu mâna de tendonul  din spatele călcâiului, luându-mi avânt, pentru a  mă putea ridica. În acea zi m-a și dus la un medic, care și-a dat seama imediat despre ce afecțiune este vorba, dar, pentru a fi siguri, mi s-a făcut biopsie la piciorul drept, în urma căreia s-a confirmat diagnosticul - Distrofie musculară progresivă", își aduce aminte Lidia.

Cădea de zeci de ori pe zi, dar refuza să se dea bătută

Boala a progresat foarte repede, fiind foarte agresivă de la început, iar mușchii corpului s-au deteriorat progresiv, apărând slăbiciunea musculară. Tendoanele picioarelor s-au scurtat foarte mult chiar din primul an de boală - aproximativ 10 centimetri, ceea ce o făcea pe Lidia să umble pe vârfuri. Cădea de zeci de ori pe zi, refuzând să se dea bătută.

„Am început să merg cu dificultate și puțin legănat, cădeam și nu mă mai puteam ridica, pierzându-mi echilibrul din ce în ce mai tare, până nu am mai putut umbla deloc singură, ci doar cu însoțitor, iar de cinci ani am început să fiu dependentă de un scaun rulant și de o persoană însoțitoare pentru a mă putea deplasa. Au urmat perioade cu suișuri și coborâșuri, cu râs și cu plâns, cu depresii și cu împliniri, cu visuri și cu dezamăgiri, dar cu credință și speranță“ spune tânăra.

Lidiei îi place să spună că nu a făcut o dramă din boala sa și că a acceptat-o ușor.

„M-am considerat în continuare un om normal, lucru care a făcut să fiu privită și de către cei din jur așa cum mă priveam eu. Am luat viața în glumă, în timp ce ea mă lua în serios. Chiar prea în serios!“

După evoluția agresivă a bolii, cei din jur au încercat să o convingă să renunțe la școală. Ea a continuat însă.

„Mi-am dat seama că atât timp cât trăiesc trebuie să învăț continuu, pentru a putea progresa“, spune cu convingere fata.

A continuat și a terminat școala generală, a mers la liceu, dar nu s-a oprit aici. A făcut Facultatea de  Contabilitate și Informatică de Gestiune, dar tot nu s-a oprit. Și-a luat și masterul în „Buget Public, Piețe Financiare şi Bănci“, la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad. Este frumoasă și extrem de delicată. Ca un bibelou..

Printre pasiunile ei, să ajute oameni aflați în situații speciale, la fel ca ea

Nu a putut să își facă o carieră în domeniu pentru că boala nu i-a permis, însă a reușit să facă alte lucruri de care este pasionată. Printre ele, să ajute oameni aflați în situații speciale, la fel ca ea.

„Sunt președinte al asociației "Abilidy", asociație prin care, în momentul de față, avem în desfășurare două proiecte în școli, până la sfârșitul anului 2019, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, căruia îi sunt recunoscătoare pentru că a înțeles nevoia unor astfel de inițiative“, spune cu mândrie Lidia.

Asociația mai are în desfășurare și o altă campanie, la nivel național. Campania se numește "Pe drumul meu!" și are sloganul "Fă că pe acolo pe unde treci tu, drumul meu să fie mai ușor!".

„Această campanie e destinată autorităților, persoanelor publice și antreprenorilor, invitându-i să se așeze măcar pentru câteva minute într-un scaun rulant și să facă un tur al localității în care își desfășoară activitatea, pentru a-i face conștienți de situațiile cu care se confruntă zilnic persoanele cu dizabilități. Nu știu dacă este normal ca în 2018 să nu ai acces într-un restaurant, într-o cofetărie, într-o frizerie, într-un cabinet medical, cabinet stomatologic, într-o toaletă publică,  într-un magazin alimentar etc.  Campania am pornit-o în 15 mai și primul care a acceptat provocarea de a se aseza în scaun rulant a fost actorul Marius Manole“, povestește tânăra arădeancă.

Lidia își dorește ca toate persoanele în situația ei -  utilizatori de fotolii rulante din toată România, să nu mai fie nevoite să se izoleze în case, singura prietenă fiindu-le depresia.

„Știu cum este să fii în depresie și știu cât de greu este să ieși din ea. Eu cred că se pot face schimbări semnificative dacă există puțină bunăvoință “, este de părere Lidia.

"Atipic Beauty" - Când nu este pe catwalk, scrie poezii sau pictează

Tânăra și-a deschis și un blog - lidialeahu.ro, unde a reușit să ducă mai departe mai multe povești de viață, care fac parte din proiectul "The Scar" - Cicatricea,  primul proiect al asociației "Abilidy".

„Sper ca pe viitor să reușesc să postez pe blog mai multe articole în care să scriu mai multe despre înfrângeri și reușite, despre lupte și bucurii, despre boală și despre viața de dinaintea bolii“.

Când are timp și inspirație, scrie poezii sau pictează, asta dacă nu este pe catwalk, pentru că este și model.

„De mai bine de un an m-am alăturat unui proiect minunat, proiectul "Atipic Beauty", fiind model în scaun rulant, defilând pe podium alături de alte 11 modele în scaune rulante, oameni curajoși, cu povești de viață impresionante. Cred că împreună putem face o lume mai bună!“, spune Lidia Leahu.

Visul Lidiei, simplu: „Am mai multe visuri, care au același fundament. Ajutându-mă pe mine, să-i ajut și pe cei din jurul meu“.

Citește și: EXCLUSIV/ Fata de 14 ani a lui Teo Trandafir vrea să-și doneze părul. “Maia este foarte hotărâtă să facă asta”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
14:50
Planul secret al Rusiei prin care vrea să lase marile orașe din Ucraina fără curent, căldură și apă la iarnă
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...