De Răzvan Mihalașcu, Dumitru Angelescu (foto),

Incidentul a avut loc, duminică, în jurul prânzului, la secția de votare din localitatea vasluiană Bunești. Reprezentantul USR ar fi filmat în interiorul secției de vot, fără să țină cont că președintele îi spusese să înceteze.

După ce a fost atenționat, acesta a devenit recalcitrant, la fața locului a fost chemat un echipaj de Poliție, notează Mediafax.

Bărbatul a fost amendat cu 1.500 de lei.

Biroul Electoral Judeţean Vaslui a luat act de procesul verbal din secţia de votare de la Buneşti, prin care a fost sancţionat acel membru şi automat, conform legii, el îşi pierde calitatea de membru în acea secţie.

Cristian Lapa, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean Vaslui:

Tot în județul Vaslui, a fost chemată ambulanța, după ce i s-a făcut rău locțiitorului secției din localitatea Fundu Văii. Deși este cunoscut cu probleme cardiace, bărbatul a refuzat internarea și a decis să rămână în secția de votare.

Mai mult, un alt membru al aceleiași secții a fost transportat la spital, după ce a făcut o criză de epilepsie. Acesta urmează să fie înlocuit de Biroul Electoral Județean Vaslui.

Ministerul de Interne a anunțat că în primele ore ale alegerilor prezidențiale la nivel național au fost înregistrate 17 sesizări de posibile incidente electorale, cele mai multe vizând lipsa unor ștampile sau sfătuirea alegătorilor cu ce candidat să voteze.

Citeşte şi:

Ce nu ai voie să faci în cabina de vot la alegerile prezidențiale 2019. Amenzi usturătoare pentru cei care fac poze sau filmează

La ce să fii atent când votezi, ca să nu-ți anulezi votul la alegerile prezidențiale

La ce să fii atent când votezi, ca să nu-ți anulezi votul la alegerile prezidențiale

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani
HOROSCOP

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani