Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează șoferii că luni, 24 iunie, va interzice circulația vehiculelor de peste 7,5 tone pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din 7 județe și din municipiul București, din cauza temperaturilor extreme, transmite News.ro.
Restricţiile se vor aplica în intervalul orar 10:00 - 20:00 în județele Dolj, Olt, Teleorman Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Acestea se află mâine sub cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile vor atinge chiar și 37 de grade.
CNAIR reaminteşte șoferilor că de Rusalii, luni, sunt instituite restricţii de tonaj (7,5 t) şi pe A2, DN7 şi DN39.
Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor legale potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:
De asemenea, pe perioada restricţiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare. CNAIR precizează că, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, restricţiile pot fi ridicate, menţinute sau prelungite.