Restricţiile anti-COVID din insula Creta au fost extinse, după ce paturile de la ATI au fost ocupate în proporţie de 90%

Comentează

Guvernul grec a impus de miercuri interdicţia de circulaţie nocturnă în provincia Retino, din Creta, şi a prelungit pentru încă o săptămână actualele restricţii din regiunile Chania şi Heraklio, în urma creşterii cazurilor de COVID-19 care riscă să copleşească sistemul sanitar, informează Agerpres, potrivit relatează EFE.

În Creta a fost interzisă circulaţia între orele 01:00 şi 06:00 dimineaţa, iar muzica este interzisă în localuri 24 de ore din 24. Măsura a fost luată de guvernul elen în urma unui nou record de cazuri înregistrat marţi în Grecia, cu 4.206 de cazuri, cea mai ridicată cifră din aprilie şi una dintre cele mai mari înregistrate de la începerea pandemiei de COVID-19.

Deşi cele mai ridicate cifre sunt raportate de Atena şi Salonic, insula Creta a înregistrat în ultimele săptămâni o escaladare a cazurilor care a făcut ca paturile de la terapia intensivă să fie ocupate în proporţie de 90 la sută.

„Mă cutremură gândul la ceea ce se va întâmpla când va veni frigul”, a scris pe reţelele de socializare directorul Unităţii de Terapie Intensivă de la Spitalul Venizelio din Heraklion, Anestis Kiulpalis.

El s-a declarat îngrijorat că încă de la începerea celui de-al patrulea val de COVID-19 sistemul public de sănătate din insulă „a ajuns la limită”, cu paturile de la terapia intensivă ocupate aproape complet.

De la debutul pandemiei, Grecia a înregistrat 543.749 de cazuri. Media de vârstă a celor care s-au infectat este în prezent de 40 de ani, iar în rândul celor decedaţi media de vârstă este de 78 de ani. .

În ciuda creşterii generale a cazurilor, numărul deceselor se menţine relativ scăzut, deşi cu o tendinţă de creştere, după ce marţi au murit 14 persoane de COVID-19.

Guvernul a lansat o nouă campanie pentru a-i încuraja, mai ales pe tineri, să vaccineze înainte de începerea cursurilor şi după o stagnare a vaccinărilor. Aproximativ 58,5% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce 55,2 % a fost vaccinată cu schema completă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Darko Peric și Alex Velea în filmul „Vacanță all inclusive” | Foto: captură YouTube
10:59
Primele imagini oficiale cu actorul Darko Peric din „La Casa de Papel” într-un film românesc. Cum apare alături de Alex Velea
Nadia Comăneci
10:45
Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă pe podium la Paris. Fosta gimnastă s-a întâlnit cu Jane Fonda la Săptămâna Modei
POLITIC
Kelemen Hunor, a declarat miercuri, cu câteva ore înainte de votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, potrivit declaraţiilor liderilor politici, nu există suficiente voturi pentru a valida noul Executiv
11:33
Kelemen Hunor, sceptic înaintea votului de învestire a Guvernului Mureșan: „Nu există 233 de voturi în Parlament”
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Ultimele știri
11:55
Aplicația TollRo intră în vigoare la 1 octombrie, dar dă erori majore: Transportatorii cer suspendarea amenzilor
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
11:44
Sute de mii de oameni s-au strâns să vadă un rechin care a devenit vedetă peste noapte, în Coreea de Sud
11:39
Peste 1.000.000 de telefoane second-hand, vândute ca noi, într-o schemă de 300 de milioane de euro care a ajuns și în România. Peste 160 de percheziții în 19 țări
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri