• Unui copil de o lună și jumătate i s-a făcut rău în timpul slujbei de botez săvârșită la Biserica Sf. Constantin și Elena din Suceava și a murit a doua zi la spital. Tatăl băiețelului a declarat pentru presa locală că doctorii i-au spus că avea aspirat 110 mililitri de lichid în plămâni.
  • A mai existat un caz similar într-o comună de lângă Iași, în 2017, când un copil de o lună a murit la finalul slujbei de botez; cercetările în acel caz nu au fost finalizate de procurori nici astăzi.
  • Dr. Maria Stamatin, președintele Asociației de Neonatologie din România, a declarat pentru Libertatea că există un risc major, în cazul botezului, ca un copil să aspire apă și că s-a opus dintotdeauna acestei practici.
  • Un preot, care dorește să-și păstreze anonimatul, spune, pentru Libertatea: La un copil născut prematur nici nu poți să-l scufunzi, doar spui rugăciunea și îl stropești”.

Copilul de o lună și jumătate a murit luni noaptea în Suceava, unde a fost dus de urgență după ce i s-a făcut rău la biserica unde era botezat. Acesta fusese scufundat în cristelniță de trei ori de preot. Tatăl a precizat că medicii i-au spus că bebelușul, născut prematur, avea 110 mililitri de apă în plămâni.

Medic neonatolog: „Am crezut că biserica a renunțat la aceste practici”

Contactată telefonic de Libertatea, medicul Maria Stamatin, coordonator al Centrului regional de terapie intensivă neonatală de la Maternitatea Cuza-Vodă din Iași, a explicat că riscul scufundării unui copil nou-născut în apă este foarte mare. 

„Riscuri există în cazul oricărui copil: riscul de a aspira apă în plămâni. Mai ales pentru un copil mic, un nou-născut, chiar și o cantitate mică de apă poate duce la stop cardio-respirator și, dacă nu se intervine rapid, la deces. Dacă e vorba de 110 mililitri, înseamnă că a înghițit foarte, foarte multă apă”, a explicat dr. Maria Stamatin, care este și președintele Asociației de Neonatologie din România.

Medicul a declarat că este suficient ca un copil să fie scufundat o singură dată în cristelniță pentru a-i fi pusă viața în pericol.

Stamatin se declară împotriva acestei practici păstrată în continuare de Biserica Ortodoxă Română.

Eu am crezut că biserica a renunțat la aceste practici. Există preoți care știu cum să facă acest lucru cum trebuie. Eu m-am opus întotdeauna, îmi pare rău să o spun, sunt o persoană credincioasă, dar de fiecare dată când am mers la un botez și am fost implicată, nu am fost de acord cu această practică.

Dr. Maria Stamatin:

Manevrele de resuscitare într-un astfel de caz 

Medicul a precizat pentru Libertatea că există o serie de manevre care pot fi făcute imediat când se observă că i s-a făcut rău copilului, dar acest lucru nu garantează că i se va salva viața. Bebelușul trebuie întors pe burtă, capul trebuie să fie un pic mai sus decât restul corpului, trebuie ținut cu mâna de piept și lovit ferm de 2-3 ori între omoplați.

„Dar poți să nu obții nimic, depinde de fiecare situație. Al doilea lucru pe care l-ai putea face este, dacă ai avea un sistem de aspirație acasă, să folosești o sondă ca să aspiri apa. Dar dacă aceasta a intrat mult în plămâni, nu poți avea acces decât la cea din căile respiratorii superioare”, a completat dr. Maria Stamatin. 

„Nu toți preoții știu să facă corect aceste manevre în taina botezului”

Libertatea a vorbit cu mai mulți preoți din Iași și Suceava care spun că acceptă, pentru binele copilului, să le stropească creștetul cu apă în momentul botezului sau să îi cufunde ușor în cristelniță, fără a-i scufunda de tot, pentru a-i proteja.

Aceștia însă nu vor să vorbească public pe subiect, fiindcă spun că se insistă, la nivelul structurile ierarhice ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, asupra respectării dogmelor creștine, care vorbesc despre „întreita cufundare” a pruncului în cristelniță.

„Eu am foarte mare grijă la urechi, gură și nas, trebuie să ții copilul bine, să pui mâinile să acoperi nasul și gurița, trebuie făcut cu grijă și nu în grabă. Spre exemplu, la un copil prematur nici nu poți să îl scufunzi, doar spui rugăciunea și îl stropești. Dar da, cărțile sfinte ne vorbesc despre întreită scufundare. Eu cred că nu toți preoții știu să facă corect aceste manevre în taina botezului. Trebuie mare atenție, e suficient să se întâmple o dată… și preotul are o conștiință, are copil și se gândește la asta, nu e simplu pentru nimeni”, a spus un preot de la o parohie din centrul municipiului Iași.

„E o dramă, gândiți-vă la părinții care fac 6 ani tratament de fertilizare și moare copilul la botez”

Un alt prelat a declarat pentru ziar că există riscuri și la momentul împărtășaniei de la finalul slujbei de botez, fiindcă unii preoți „se încăpățânează” să dea copilului o lingură cu vârf din vinul și pâinea sfințită, simbolizând trupul și sângele lui Hristos.

„Nu dai o linguriță întreagă, cu vârf, e suficient puțin. Sfințirea și sfintele taine nu sunt cantități – vorba patriarhului, harul nu-i cu carul. Nu e mai mare păcatul dacă îi dai mult și scuipă pe jos? Dacă a atins un pic cu limba, cât de puțin, e suficient. Mulți spun «nu, nu-s astea dogmele», dar când e vorba de copilul tău, te gândești de două ori. E o dramă, gândiți-vă la părinții care fac 6 ani tratament de fertilizare și moare copilul la botez”, a precizat preotul, de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. 

Un alt caz în care un bebeluș a murit la botez. Aproape 4 ani fără niciun vinovat

Cazul de la Suceava nu este însă singular în România. În septembrie 2017, în localitatea Curături, comuna Ciurea, din preajma Iașiului, un copil de o lună a murit chiar la finalul slujbei botezului. Și acesta fusese scufundat de trei ori în cristelniță. După 15 minute, când trebuia să fie împărtășit, nașul de botez a observat că bebelușul era vânăt la tâmple.

Preotul a început alături de tată manevrele de resuscitare, continuate de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță și de medicii de la Spitalul de Copii din Iași. Viața copilului nu a putut fi însă salvată.

Nici până astăzi nu este clară cauza decesului: primele concluzii ale legiștilor arătau că băiatul nu ar fi aspirat apă în timpul botezului, iar părinții au spus că nu știau să aibă alte condiții medicale preexistente. 

Purtătorul de cuvânt de la momentul respectiv al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Marian Timofte, susținea pentru Ziarul de Iași că preotul de botez i-a spus că „exclude total” posibilitatea ca micuțul să fi aspirat apă în timpul scufundării în cristelniță. 

Autoritățile au deschis la scurt timp după incident un dosar penal, care nu a fost soluționat nici astăzi. Răspunzând unei solicitări a presei, Inspectoratul Județean de Poliție Iași a precizat că dosarul a fost transmis către procurori de la începutul anului 2018.

Însă, de atunci, nu a existat nicio comunicare publică pe subiect, nu a fost nici clasat și nici trimis în judecată. 

Anchete făcute de Arhiepiscopia Sucevei și de Patriarhia Română

Într-un comunicat de presă remis public, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și-a prezentat condoleanțele părinților copilului care a murit la Suceava. A spus că „Dumnezeu ne-a certat prin această întâmplare” și a anunțat demararea unei anchete. 

„Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a luat deja legătura cu preotul slujitor și cu cei prezenți, pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare”, se precizează în textul citat.

Și Patriarhia Română a spus că așteaptă informații de la Arhiepiscopie ca să demareze o anchetă, ale cărei rezultate a promis că le vor face publice. 

„În legătură cu tragicul caz al copilașului decedat în această dimineață la Suceava, trebuie să precizez că Patriarhia nu are încă acces la detaliile concrete ale dublei anchete aflate în desfășurare. Am transmis rugămintea urgentării anchetei la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Rezultatul acesteia, coroborat cu rezultatul anchetei judiciare făcute de autoritățile laice, va fi făcut public de Arhiepiscopie. Cât mai curând posibil”, au precizat reprezentanții Patriarhiei Române. 

Citeşte şi:

Efectele pandemiei asupra sănătății mintale sunt reale! Socola raportează cu 30% mai multe cazuri de depresie și anxietate

Procurorul Fleckhammer, care a inculpat, la cererea șefului Radioului, o jurnalistă pentru că a oferit informații publice, este propus șef de secție la DIICOT!

VIDEO | Tatăl bebelușului mort după botez: „Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge, nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”

Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
PARTENERI - GSP.RO
Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Playtech.ro
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Acuzații grave: Pacienți cu Covid sedați și legați de pat, la Sibiu. ”Am vazut cum se omoară oameni prin sedare”
Observatornews.ro
Acuzații grave: Pacienți cu Covid sedați și legați de pat, la Sibiu. ”Am vazut cum se omoară oameni prin sedare”
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
Surse: Guvernul vrea să introducă restricții mai dure în România
Știrileprotv.ro
Surse: Guvernul vrea să introducă restricții mai dure în România
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Telekomsport
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)