De Ștefan Pană,

Datele Eurostat au fost strânse la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2016. Media UE este de 0,6 decese prin violenţă la o sută de mii de locuitori. România ocupă locul al patrulea, cu 1,6 crime la suta de mii de locuitori.

În 2016, ultimul an măsurat la nivel european, au fost comise 303 crime în România, dintre care victime au fost 210 bărbaţi şi 93 de femei.

Prin contrast, cea mai sigură ţară din acest punct de vedere este Marea Britanie. Pare o anomalie statistică: într-o ţară cu peste 60 de milioane de locuitori, au fost doar 89 de crime în 2016.

Europa, tot mai sigură

În 2011, în Uniunea Europeană au fost înregistrate 4.399 de omoruri. 421 dintre acestea erau comise în România. Ocupam şi atunci locul patru în UE, după Franţa (458), Italia (453) şi Germania (433).

Statele dinaintea noastră sunt însă ţări foarte mari, cu populaţii de trei-patru ori mai mari.

Cifrele violenţei sunt cu atât mai dramatice cu cât în România, la o populaţie mult mai mică, se înregistrează un număr comparabil de omoruri. Eram pe locul patru şi la numărul efectiv, şi la rata la o sută de mii de locuitori.

În următorii cinci ani, Europa a devenit tot mai sigură, la fel ca şi România. În 2016, numărul crimelor a scăzut la 3.302. În ţara noastră, numărul a scăzut de la 421, la 303. Dar, am rămas pe locul patru, după Germania (390), Italia (364) şi Franţa (317).

Breaking News. Guvernul PNL privatizează programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici
Recomandări

Breaking News. Guvernul PNL privatizează programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici

Ca procent din populaţie, victimele violenţei ne plasează tot pe locul patru, în urma Letoniei (o ţară cu o populaţie mai mică decât a Bucureştiului, dar recunoscută pentru violenţa ei), a Lituaniei şi a Estoniei.

Cifrele pe anul 2017 nu au fost centralizate încă la nivel european, dar statistica naţională arată că în România a scăzut şi mai mult numărul omorurilor: a ajuns la 232.

Potrivit datelor Poliției Române, în primele șase luni din 2019 au fost comise 112 omoruri, iar în 2018 au fost 232 de infracţiuni de omor.

Citeşte şi:

Infracțiunile grave produse în primele șase luni în România. 946 de violuri și 112 omoruri

România, pe locul 2 la numărul accidentelor mortale de muncă din UE. Unde sunt cele mai periculoase locuri de muncă

Topul celor mai pașnice țări din lume. Pe ce loc se situează România

Cele mai sigure țări din lume în 2018. România pe locul 24 la nivel mondial

Anamaria Prodan i-a înnebunit pe britanici cu ultima aparitie pe Instagram. Ce au scris jurnalistii din Anglia despre romanca
GSP.RO

Anamaria Prodan i-a înnebunit pe britanici cu ultima aparitie pe Instagram. Ce au scris jurnalistii din Anglia despre romanca

Horoscop 26 ianuarie 2020. Berbecii au parte de o zi deosebit de agreabilă
HOROSCOP

Horoscop 26 ianuarie 2020. Berbecii au parte de o zi deosebit de agreabilă