România are printre cele mai ridicate rate ale deceselor provocate de poluare la nivel european

Comentează
Câte decese provoacă poluarea anual

România ocupă locul opt în Europa la numărul morților din cauza poluării, la suta de mii de locuitori, conform unui raport al organizației GAHP, citat de către Europa Liberă. Peste 20.000 de români mor anual din cauza poluării. În marile orașe, cei mai importanți factori de poluare sunt mașinile și construcțiile.

Peste 8,3 milioane de oameni mor prematur din cauza poluării, care ucide mai multe persoane decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc și face de 15 ori mai multe victime anual decât războaiele sau alte forme de violență, arată cel mai recent raport al organizației Global Alliance on Health and Pollution (GAHP), înființată în comun de Banca Mondială, Comisia Europeană, ONU și ministere ale mediului și ale sănătății din peste 25 de state.

62% din poluarea la nivel global provine din două mari regiuni – Asia de Sud-Est și Pacificul de Vest, ceea ce reflectă situația din China și India, cei mai mari poluatori mondiali. Este vorba despre poluarea aerului, a solului, a locului de muncă, ce provin din industrializare și urbanizare.

Circa 68% din decesele provocate de poluare în Europa sunt din cauza poluării aerului, 20% provin din poluarea ocupațională, 11% din plumb și doar 1% din apă. Cel mai mare număr de decese corelate cu poluarea, la nivel european, este înregistrat, la nivelul anului 2017, în Rusia (118.687), Germania (68.300) și Turcia (57.779).

România ocupă locul 45 în lume la numărul de morți corelate cu poluarea. La nivel european, România ocupă locul 8 la morți provocate de poluare, raportate la suta de mii de locuitori. La nivelul anului 2017, în România au murit 20.755 de oameni din cauza poluării: 15.126 din cauza poluării aerului, 3.483 din cauza plumbului, 2.022 din cauza poluării locului de muncă și doar 123 din cauza poluării apei, conform raportului GAHP.

Înrăutățirea calității aerului din 2016

Ștefan Voinea, expert al Observatorului Român de Sănătate și partener al platformei Aer Live, care măsoară cu senzori independenți poluarea aerului în 10 puncte din București, a explicat pentru Europa Liberă că este dificilă o cuantificare exactă a deceselor cauzate de poluare. „Nu poți să faci o corelație directă, pentru că nu poți spune că X a murit din cauza poluării. Poluarea crește cu 20, 30 la sută probabilitatea, înrăutățește simptomele, scade durata de viață. Bătrânii și copiii sunt cei mai afectați”, a declarat Voinea

Pentru poluarea aerului, sunt doi factori mari în orașe – construcțiile și traficul rutier. Cam jumătate din responsabilitate o poartă traficul auto, iar aici majoritatea vinei este dată de motoarele diesel, care eliberează acei oxizi de azot, cei mai nocivi pentru corpul uman. Din 2016, în România s-a observat o înrăutățire, de când a fost eliminată taxa de poluare și au intrat foarte multe mașini foarte poluante.Ștefan Voinea, expert al Observatorului Român de Sănătate:

Menționând frecventele depășiri în București ale limitelor poluării aerului admise prin normele europene, Voinea a acuzat primăriile că le lipsește curajul adoptării unor măsuri drastice.

„Bucureștiul a cumpărat autobuze diesel, în condițiile în care diesel este cea mai nocivă alegere pe care puteau să o facă. Orașele iau foarte puține măsuri, pentru că orice limitare a mașinilor mai vechi de Euro 3 sau 4, care sunt cele mai poluante, implică costuri politice pentru decidenți. Sunt decizii foarte grele care trebuie luate și nu vedem mișcări în direcția aceasta”, a mai spus Ștefan Voinea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
MONDEN
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
Pavel Bartos
Exclusiv
17:00
Pavel Bartoș, detalii din culisele Vocea României 2026. Ce face actorul înainte de filmări: „Să fie într-un ceas bun!”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
18:09
Mohammed bin Salman i-a cerut lui Donald Trump să-i atace pe rebelii Houthi, care amenință o nouă rută maritimă vitală. De ce a refuzat președintele american
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
17:42
Greșelile care pot destabiliza motorul la frânare și în viraje. Cum trebuie să stea pasagerul pe motocicletă
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate