Începând cu 31 martie, românii care zboară spre ţări din spaţiul Schengen nu se vor mai opri la ghișeele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci vor merge direct spre porţile de îmbarcare. Călătoria cu copiii va fi și ea mai ușoară, care scapă de verificarea documentelor la ghișeu, însă părinții trebuie să le aibă la ei în caz de verificări inopinate.
Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica a prezentat duminică, 24 martie, condiţiile în care cetăţenii români vor călători spre ţări din Spaţiul Schengen începând din 31 martie, transmite News.ro.
Potrivit acestuia, aeroportul Otopeni este pregătit pentru Air Schengen.
„Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti este unul din cele 17 aeroporturi pe care, începând cu data de 31 martie, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră”, a declarat Cornel Laurian Stoica.
Concret, de la 31 martie, românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceştia urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare, a subliniat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră.
În continuare, poliţiştii de frontieră se vor afla în aeroporturi şi vor face verificări inopinate, dacă au unele suspiciuni.
„Poliţiştii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări. În situaţia în care suspiciunile nu se confirmă, persoana îşi poate continua călătoria”, a mai spus Cornel Laurian Stoica.
În ceea ce priveşte cetăţenii români minori, ca şi în cazul adulţilor, aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge direct către poarta de îmbarcare.
„Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca şi până în prezent”, a precizat Stoica.
El a amintit care sunt documentele necesare la ieşirea din ţară în cazul minorilor români.
„Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare: document de călătorie valabil; acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi; acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele; doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens; doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei”, a spus Stoica.
Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de: document de călătorie valabil, acord din partea ambilor părinţi, doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte.
Cu toate că şi copiii nu vor mai efectua controlul de frontieră, însoţitorii acestora vor trebui să aibă la ei documentele de călătorie, în cazul unui control aleatoriu.
„Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră. Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul (...)”, a precizat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră.
Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulţi, cât şi pentru minorii români, condiţiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră.
Aura1 24.03.2024, 14:53
Un pas important pentru noi, ne bucurăm dar așteptăm și terestru cât mai repede..
epoorik 24.03.2024, 16:25
Aveți anumite comentarii la niște articole, precum cel mai de sus și nu mă poate face decât să mă duc cu gândul la niște boti cu care testați secția de comentarii. Ori sunt oameni plătiți ca să facă trafic și conținut, dar în cazul ăsta ar trebui să îi plătiți mai bine pentru ca lasă de dorit. Scriu doar generalități.
GeaninaN 25.03.2024, 00:52
Super, asteptam cu nerăbdare și pe cel terestru.sa se termine cu cozile în vami
Trandafir 25.03.2024, 10:56
Apa de ploaie. Economie de timp minim. Nu aceasta este problema Romaniei. Problema o constituie controlul terestru pt. tiruri. Din experienta proprie. 1.Bucuresti-Viena. Timp f putin de asteptare la controlul pasapoartelor. Timp f mult pierdus la depunerea bagajelor si apoi la asteptare bagaje la Viena. Timp mare de asteptare la controlul bagaje de mana la plecare din Viena la Bucuresti. 2. Malorca-Viena. Timp de asteptare enorm la coada la controlul bagajelor care se iau in avion.
Dymy 25.03.2024, 13:38
Troli care dau dislike la comentarii critice pentru o anumita parte a politicii, comentarii anoste pentru niste puncte si unii care chiar isi exprima punctul lor de vedere asa cum cred ei de cuviinta.