După aproape 15 ani de puşcărie, în care s-a ferit cât a putut de mult de presă, Roxana Călin, medicul care, în vara lui 1994, şi-a ucis şi apoi tranşat cu barbarie rivala în dragoste, respiră din nou aerul libertăţii. Asasina a ieşit, luni, la amiază, pe poarta Penitenciarului Târgşor şi s-a refugiat în locuinţa părinţilor ei. Iniţial, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de eliberare înainte de termen a medicului ploieştean, dar în urma recursului formulat de avocaţii acesteia, magistraţii Tribunalului Prahova au decis ca, după aproape 15 ani, femeia închisă pentru omor să fie eliberată.

După ce formalităţile obligatorii în astfel de cazuri au fost încheiate, Roxana Călin şi-a strâns lucrurile şi, la amiază, a făcut primii paşi în libertate. A fost aşteptată de părinţii ei, care au venit să o ia cu maşina unui vecin. Scena s-a petrecut într-o discreţie totală. Roxana, acum în vârstă de 46 de ani, a mers acasă la ai ei şi nu a mai ieşit de acolo. Părinţii femeii au refuzat să dea declaraţii.

3962-136482-cxz.jpg

3962-136484-3iulianatinteanu2.jpgA tranşat-o în cadă

În luna iunie a anului 1994, medicul Roxana Călin a rezolvat, în cel mai brutal chip cu putinţă, o dispută amoroasă. Femeia a invitat-o la ea acasă pe Iuliana, soţia amantului ei, arhitectul Bogdan Ținteanu. Victima n-a bănuit nimic, fiind prietenă de familie cu doctoriţa. În acea zi, Roxana i-a făcut o injecţie Iulianei cu o substanţă cu efect anestezic. Apoi, a dus în baie trupul victimei – aflată în stare de inconştienţă – i-a tăiat gâtul şi i-a tranşat în cadă corpul în bucăţi, pe care le-a împrăştiat prin Ploieşti. Pentru fapta sa, Roxana Călin a fost condamnată la 22 de ani de închisoare, dar a fost eliberată3962-136483-3bogdantinteanu2.jpg după 15.

Fostul iubit: «Dacă e liberă, să fie sănătoasă»

Arhitectul Bogdan Ținteanu, de 54 de ani, a cărui soţie, Iuliana, a fost ciopârţită de doctoriţa Roxana Călin, nu mai vrea să “retrăiască nenorocirea din 1994”. Bogdan Ținteanu ne-a declarat: “Vă rog să mă înţelegeţi că nu mai vreau să trec nici măcar cu amintirile prin ce am trecut atunci. Aproape că am forţat memoria să uite tot ce s-a întâmplat şi am cam reuşit. Dacă este liberă, să fie sănătoasă, numele ei nu-mi mai spune nimic”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.