Familia Valentinei, tânăra de 21 de ani, din Buzău, bătută cu sălbăticie și apoi incendiată de fostul iubit, este sfâșiată de durere și cere închisoare pe viață pentru criminal. Unchiul tinerei, Ion Dodan, a declarat luni că Valentina era o fată liniștită, care nu s-a plâns vreodată că ar avea probleme. Bărbatul spune că dacă ar fi știut ceva ar fi luat măsuri care poate ar fi prevenit tragedia."Nu-l cunosc personal pe acest individ. Nu mi-a povestit niciodată de el, dacă ar fi spus poate răul era tăiat de la rădăcină și nu se întâmpla asta. Știu că au fost în aceeași clasă la Colegiul Economic din Buzău, însă nu știu mai multe. Fata a fost găsită lângă calorifer. Benzină a fost turnată în tot dormitorul. Nu a avut cale de scăpare", spune bărbatul.
Unchiul tinerei a dezvăluit că fata avea o relație foarte strânsă cu mama sa, care era plecată la muncă în Italia. Cele două vorbeau zilnic la telefon.
"Vorbea aproape zilnic cu mama ei, aveau o relație strânsă, dar poate a avut și multe pe care Valentina nu le-a spus, că altfel luam măsuri", spune bărbatul sfârșiat de durere.
Rudele Valentinei vor acum ca bărbatul care a ucis-o să-și petreacă toată viața după gratii, deși cu toții sunt conștienți că nimic nu le-o va mai aduce înapoi pe fata lor.
"Să-i dea închisoare pe viață, dacă nu se face ceva cu el situația se va repeta cu alte fete. Nu e om. Toată viața să facă închisoare, asta merită. Sâmbătă, în ziua în care a murit, trebuia să mă duc la Valentina să-i montez un cuier pe care-l cumpărase mama ei când a venit ultima dată, dar n-am mai apucat", adauă Ion Dodan.
Milica Dodan, mama fetei, întoarsă de la muncă din Italia, a ridicat, luni, de la morgă, sfâșiată de durere, sicriul cu trupul neînsuflețit al fetei arse de vie de fostul iubit.
Femeia a leșinat de mai multe ori atât la morgă, cât și la capela bisericii, unde a fost depus trupul tinerei. Sfâșiată de durere, femeia a strigat că vrea să-i vadă plătind pe toți cei care s-au aflat în seara fatidică în apartamentul fiicei sale.
Tot luni, procurorii buzoieni au anunțat că tânărul care a incendiat-o pe Valentina, Cosmin Dan, se afla în momentul oribilei fapte, sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive. Altfel spus, era beat și drogat când și-a bătut fosta iubită, peste care a turnat apoi benzină și i-a dat foc.