„Faptul că este vorba de transferuri şi de deplasări sub constrângere ale copilului este de neconceput din orice punct de vedere”, afirmă Conflict Observatory în acest raport redactat de Laboratorul de Cercetare Umanitară din cadrul Universităţii Yale din SUA.
În document, autorităţile ruse sunt invitate „să înceteze imediat” aceste relocări şi „să readucă copiii în familiile lor”.
Posibilă crimă de război
Este vorba despre o „clară încălcare” a celei de-a Patra Convenţii de la Geneva referitoare la tratamentul civililor în timp de război, a declarat unul dintre cercetători, Nathaniel Raymond.
Aceste activităţi „ar putea constitui în unele cazuri drept crime de război sau împotriva umanităţii”, a afirmat el.
Observatorul, care citează imagini din sateli şi mărturii, invită Moscova să furnizeze listele cu aceşti copii transferaţi şi să permită „accesul observatorilor independenţi”.
Copiii, relocați la mii de kilometri de casă și dați spre adopție
Grupul a identificat 43 de aşezăminte unde au fost relocaţi copii ucraineni, uneori la mii de kilometri de casele lor.
Raportul, care subliniază că această politică a fost aprobată la cel mai înalt nivel al guvernului rus, denunţă „efortul sistematic care vizează să împiedice orice contact între copii şi rudele lor în Ucraina, precum şi revenirea lor în țară”. Documentul mai denunță şi „efortul sistematic pentru «reeducarea» acestora cu scopul de a deveni «proruşi»”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_31921a74dcc247a9a8f9ac004a80efd9.jpg)
Aceşti copii sunt propuşi, de asemenea, spre adopţie în Rusia.
Ucraina acuză forţele ruse că au răpit şi transportat în teritoriile controlate de Moscova mii de copii, între care orfani.
Observatorul denunţase deja relocarea forțată a ucrainenilor în zonele estice ale ţării aflate sub controlul Moscovei şi atrocităţile comise de forţele ruse după declanşarea invaziei.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_728d1bec6fbbce9c8955ae421516fa90.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d7e7d1c562a9a453bcedec37391f2c44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4989fd904a46af7fb26c97815ef0a7dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dd0f0167e9bf9b9b0882bc60db556f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1153cb652d0f9b25e06a79efc3418375.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25f0ad9ac410d25bc353067a3cdb1485.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.