Probleme privind repararea turbinelor la gazoductul Nord Stream 1, prin care Rusia alimentează cu gaze naturale Europa, ar putea duce la oprirea livrărilor, situație pe care ambasadorul rus la UE, Vladimir Chizhov, a catalogat-o drept „catastrofală” pentru Germania, relatează The Guardian.
Livrările prin Nord Stream 1, conductă catre transportă gaz prin Marea Baltică, au fost oprite de două ori în această săptămână, o situație pe care ministrul german al economiei a spus că are rolul de a spori incertitudinile și a crește prețul carburantului.
Uniper, cel mai mare importator german de gaz rusesc, a spus miercuri că livrările din Rusia erau cu un sfert sub nivelul agreat cu partea rusă.
Serghei Makogon, directorul operatorului de tranzit al gazului, a catalogat situația drept „un șantaj asupra Uniunii Europene”.
Oficiali ruși au amenințat de mai multe ori cu oprirea livrărilor de gaze prin Nord Stream 1 ca urmare a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană după declanșarea războiului pe 24 februarie.
Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transportat din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.
Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2, după ce Rusia a recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina