Televiziunea de stat a difuzat săptămâna aceasta mai multe reportaje care prezintă o unitate formată exclusiv din femei care urmează un program de antrenament militar în partea de vest a regiunii. Belgorodul a fost ținta mai multor incursiuni armate în ultimele luni, efectuate de două grupări paramilitare ruse anti-Kremlin care au legături cu armata ucraineană.

Televiziunile Pervîi Kanal (Channel One Russia) și Rossia-1 au prezentat imagini în care apar educatoare de grădiniță și bibliotecare în timp ce exersează tirul cu pușca și oferă primul ajutor medical soldaților.

„Împotriva cui luptăm? Împotriva unor scursuri, dacă pot să spun așa”, a declarat o luptătoare pe nume Anastasia.

Miercuri, Natalia Kolesnikova, membră a apărării teritoriale din Belgorod, a postat un anunț de recrutare online care le vizează pe femei.

„Pot […] să le arăt fetelor prin exemplu că și femeile au un loc aici”, a declarat Kolesnikova, o coafeză care locuiește în Belgorod, pentru publicația independentă Vyorstka.

„Dar trebuie să înțelegeți că va trebui să alergați, să săriți și așa mai departe. Fiecare decide pentru sine dacă poate face asta sau nu”, a mai spus ea.

De atunci, Natalia Kolesnikova a șters anunțul de recrutare, fără a oferi explicații.

În decembrie, guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat formarea unor unități teritoriale de autoapărare.

Unitățile sunt formate din mai multe batalioane de voluntari locali, dintre care mulți nu au putut să se înroleze în armata regulată a Rusiei din motive de sănătate sau din cauza limitelor de vârstă.

După ce Moscova și-a lansat invazia în Ucraina, regiunea Belgorod a fost bombardată în mod regulat, atacurile vizând situri civile și militare.

Ucraina a negat responsabilitatea pentru aceste atacuri transfrontaliere.

Gladkov a anunțat la începutul lunii iulie lansarea unor planuri de înarmare a unităților de apărare, despre care a spus că își vor dubla numărul, de la 3.000 la 6.000 de luptători.

Foto: captură video GTRK Belgorod / Youtube.com

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

Aura1 20.07.2023, 17:20

Femeile în război....se poate așa ceva? Offff..

Avatar comentarii

floris 20.07.2023, 18:57

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

nicoleta1 20.07.2023, 21:44

Unde s-a ajuns razboi cu femei

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.