Duma de Stat din Rusia a adoptat repede o lege care introduce mecanismul de excludere a organizațiilor talibane din lista celor teroriste, informează cotidianul rus Kommersant.
Reprezentanții guvernului din Rusia au propus excluderea din listă a organizațiilor teroriste și interzise, precum a talibanilor din Afganistan și Hayat Tahrir al-Sham, care a preluat puterea în Siria.
Conform legii, o organizație poate fi exclusă din lista celor teroriste prin decizia instanței, dacă aceasta a încetat să mai promoveze, să justifice și să sprijine terorismul.
Autorii documentului consideră că această măsură va permite eliminarea unui vid legislativ.
Documentul a fost prezentat în Duma de Stat pe 25 noiembrie. Pe 9 decembrie, guvernul l-a susținut, iar a doua zi deputații l-au adoptat în prima lectură.
Președintele Vladimir Putin a declarat în luna mai că Rusia trebuie să-și construiască relațiile cu talibanii, organizație recunoscută drept teroristă în țară, din anul 2003.
În iulie, Putin a descris această mișcare ca fiind un aliat al Moscovei în lupta împotriva terorismului.
Pe 16 decembrie, liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a cerut excluderea mișcării „Hayat Tahrir al-Sham” din lista organizațiilor teroriste, după ce a preluat puterea în Siria pe 8 decembrie.