Rusia a cerut trupelor ucrainene care încă mai rezistă în Mariupol să se predea. Ultimatumul a fost respins de oficialii locali

Comentează

Moscova a cerut trupelor ucrainene care încă luptă pentru apărarea orașului asediat Mariupol să depună armele și să se predea, în caz contrar să se pregătească "să moară". Ultimatumul vine în timp ce forțele ruse își continuă atacul implacabil și devastator asupra orașului-port din sud-estul țării, informează CNN și Reuters. Valabil duminică între orele 6.00 și 13.00, ultimatumul a fost respins de oficialii locali din Mariupol, aceștia precizând că apărătorii ucraineni vor continua să lupte.

UPDATE ora 12.22: Forțele ucrainene vor continua să apere orașul Mariupol, în ciuda ultimatumului dat de Rusia, au anunțat duminică oficialii locali, potrivit CNN.

Un consilier al primarului din Mariupol a răspuns cererii Ministerului rus al Apărării ca soldații ucraineni care încă mai opun rezistență într-o parte a orașului să se predea, afirmând că forțele ucrainene vor continua să lupte.

"În cursul serii (de sâmbătă, n.r.), ocupanții au anunțat că vor oferi «un coridor de predare» pentru trupele rămase", a declarat Petro Andriușcenko, pe canalul său Telegram.

"Dar, începând de astăzi, luptătorii noștri continuă să mențină apărarea", a afirmat Petro Andriușcenko.

Mariupol, un port strategic la Marea Azov, se află în centrul eforturilor Rusiei de a-și uni forțele în estul și sudul Ucrainei.

Andriușcenko a mai spus că rezistența față de ruși a continuat dincolo de combinatul siderurgic Azovstal, uzina uriașă care a fost un bastion pentru forțele ucrainene care luptă în Mariupol.

"În ciuda dorinței ocupanților de a arăta că locul ostilităților se limitează la uzina siderurgică Azovstal, acest lucru nu corespunde realității", a spus el. "Noaptea trecută au avut loc lupte pe strada Taganrog, care se află la cinci kilometri distanță de Azovstal", a precizat oficialul local.

Acesta a adăugat că "în timpul luptelor, ocupanții au bombardat din nou casele rezidențiale private cu artilerie grea. De asemenea, a continuat și bombardarea zonei portuare".

CNN notează nu a putut confirma imediat luptele care s-ar fi dat și în alte zone din Mariupol.

Agenția de stat rusă Ria Novosti a anunțat, citând Ministerul rus al Apărării, că toate "unitățile armate ucrainene și mercenarii străini", "fără excepție", trebuie să iasă duminică, între orele 6:00 și 13:00 (ora Moscovei) "fără arme și muniții".

La treizeci de minute după ultimatum, nu existau relatări privind desfășurarea unor evenimente în portul strategic din sud-estul țării. Sirenele de raid aerian au răsunat în întreaga țară, un eveniment obișnuit, dar nu au fost raportate atacuri.

Ministerul rus al Apărării a anunțat, sâmbătă seară, că trupele sale au "curățat" zona urbană din Mariupol și că doar un mic contingent de luptători ucraineni a rămas în interiorul oțelăriei Azovstal din oraș.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, a precizat că forțele ucrainene din Mariupol au pierdut peste 4.000 de luptători, iar alți 1.464 s-au predat.

„Întreaga zonă urbană a fost complet curățată. Ce a rămas din grupul ucrainean este în prezent blocat complet pe teritoriul uzinei metalurgice Azovstal. Singura lor șansă de a-și salva viețile este să lase voluntar armele și să se predea”, a transmis ministerul rus.

Kievul nu a oferit nicio reacție la declarațiile ministerului rus.

Se estimează că aproximativ 100.000 de oameni au rămas în Mariupol și în împrejurimile sale imediate, care se află în mare parte sub control forțelor ruse, în timp ce trupele ucrainene sunt limitate la câteva focare de rezistență.

Președintele ucrainean Volodimir Zekenski a calificat, sâmbătă seară, situația din orașul asediat Mariupol drept "inumană", spunând că aceasta a rămas "cât se poate de gravă".

"Rusia încearcă în mod deliberat să îi distrugă pe toți cei care se află acolo, în Mariupol", a declarat liderul ucrainean, în cel mai recent discurs video al său.

"Situația este foarte dificilă" în Mariupol, a precizat Zelenski pentru portalul de știri Ukrainska Pravda. "Soldații noștri sunt blocați, răniții sunt blocați. Există o criză umanitară… Cu toate acestea, băieții se apără", a adăugat președintele Ucrainei.

Forțele ruse încearcă de câteva săptămâni să cucerească Mariupolul, oraș-port strategic de la Marea Azov. Soldații ruuși s-au confruntat însă cu o rezistență acerbă a forțelor ucrainene.

Mai devreme în cursul zile de sâmbătă, liderul separatist din Donețk, Denis Pușilin i-a amenințat pe luptătorii ucraineni care opun rezistență cuceririi orașului să se predea, altfel vor fi ”eliminați”.

Drept răspuns, Volodimir Zelenski a spus că nu va face comerț nici cu teritoriul și nici cu oamenii săi și a avertizat că ocuparea totală a Mariupolului că va pune capăt discuțiilor cu Rusia dacă rușii duc la îndeplinire amenințarea.

Moscova a lansat sâmbătă atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune în întreaga Ucraină, după scufundarea navei sale amiral din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, anunțând că avioanele sale de război au lovit o fabrică de reparații de tancuri din Kiev. S-a auzit o explozie și s-a ridicat fum deasupra districtului Darnytskyi din sud-estul țării. Primarul a declarat că cel puțin o persoană a fost ucisă, iar medicii se luptau să salveze alte persoane.

Armata ucraineană a anunțat că avioanele de război rusești care au decolat din Belarus au lansat rachete asupra regiunii Liov, afaltă în apropiere de granița cu Polonia, iar patru rachete de croazieră au fost doborâte de apărarea aeriană.

Orașul din vestul țării, relativ neatacat până în prezent, a servit drept refugiu pentru refugiați și pentru agențiile de ajutor internațional.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
MONDEN
Oana Roman a slăbit peste 15 kilograme
10:34
Oana Roman, pusă la pat de un virus. Vedeta a ajuns la spital pentru investigații, iar medicii i-au pus perfuzii. „Pe Isa nu o las aproape de mine”
Laurette
10:28
Cum se simte Laurette după mai bine de 30 de operații: „Sunt cu plaga deschisă la picior”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
08:35
Calendarul votului din parlament pentru Guvernul Mureșan
Arhiva foto
Exclusiv
08:28
Ce se va întâmpla dacă Guvernul Mureșan este respins: „E posibil să asistăm la un circ în care Grindeanu e foarte supărat acum, dar scenariul e deja scris”
Ultimele știri
Exclusiv
11:15
Alfred Simonis așteaptă desemnarea unui premier PSD după respingerea Guvernului Mureșan și exclude alegerile anticipate: „AUR este un partid votat de electorat, la fel cu USR”
11:08
Nicușor Dan participă în Ucraina la primul Summit al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, la invitația lui Volodimir Zelenski. Ce va transmite președintele
11:05
Dr. Carmen Lamatic la „Bine pentru tine”: „Intestinul este al doilea creier al organismului, iar anumite senzații sunt transmise aberant”
10:56
Țările cu cele mai murdare plaje din lume, pe care ar trebui să le eviți pentru vacanța din 2027: „Se simte un miros de alge marine descompuse”
TRENDING
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
o pizza cu salam, busuioc și cașcaval se află pe o masă de lemn, cuprinsă de lumina caldă a lămpilor din interior
08:09
Titlul de „Cea mai bună pizzerie din lume” nu mai aparține Italiei. Unde se mănâncă pizza cea mai bună din lume în 2026
Colaj: un hotel cu piscina si tobogane// niste sezlonguri arse de soare cu saltele aruncate
08:05
O familie a plătit 4.000 de euro pe o vacanță în Grecia, dar s-a întors acasă cu trei zile mai devreme: „Nu vă pot spune cât de rău a fost”
Peretele unei camere
06:50
Cum să alegi culoarea potrivită pentru pereți: „Regula 60-30-10”
Femeie cu bancnote de euro în mâini
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Rezultatele Loto 6/49 din 17 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
17 sept.
Rezultatele loto din 17 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan