„Luați-i pe front, așa primim și noi bani pentru copii!”. Rusoaicele lăsate fără pensii alimentare își denunță foștii soți la comisariatele militare

Comentează
Arhiva foto

Femeile cred că dacă bărbații sunt mobilizați și încep să primească plăți „militare” în conturi oficiale, acești bani vor fi deduși din pensiile alimentare restante. Noul „fenomen”, care este discutat și de Duma rusă de Stat, a fost prezentat de platforma media independentă Vertska.

După 21 septembrie, data la care a fost decretată mobilizarea parțială, pe rețelele de socializare au început să apară postări de la rusoaice divorțate, care nu reușesc să obțină pensia alimentară de la foștii soți de ani buni.

„Multe femei îmi scriu: «Mobilizați toți debitorii de pensie alimentară pentru război!»”, a declarat, pe 29 septembrie, Serghei Mironov, deputat în Duma rusă de Stat.

Peste 2,5 miliarde de euro, restanțele din pensii alimentare neplătite

Parlamentarul, președintele partidului Rusia Justă, a anunțat că restanțele privind pensia alimentară în Federația Rusă se ridică la 150 de miliarde de ruble, circa 2,5 miliarde de euro. În total, aproximativ 2 milioane de oameni din Rusia sunt obligați să plătească pensie alimentară.

În opinia sa, problema poate fi rezolvată la nivel legislativ, iar implementarea este destul de simplă.

Baza debitorilor poate fi transferată Ministerului rus al Apărării, iar apoi comisiilor militare. Debitorul va merge și el să apere patria și, în sfârșit, se va ocupa, iar o parte din bani i se vor lua în folosul copiilor.Serghei Mironov, deputat:

Jurnaliștii de la platforma independentă Verstka au vorbit cu mai multe femei care au predat datele foștilor soți la comisariatele militare din Rusia.

Lilia: „Dacă femeile îndură o muncă fizică grea, atunci de ce nu poate un bărbat în floarea vârstei să meargă pe front?”

„Pentru mine, fostul meu soț a murit cu mult timp în urmă”, spune Lilia Sergheeva, antreprenor. Fiica ei are 17 ani, iar de 13 ani bărbatul nu a plătit pensie alimentară și nu a participat în niciun fel la creșterea copilului. 

„De câteva ori ne-a transferat o sută de ruble. Într-o zi au venit la el executorii judecătorești: i-au confiscat telefonul mobil și mi-au mai trimis o sumă mică de bani”, spune femeia.

Suma totală a datoriei acum este de aproximativ un milion de ruble (n.r. 16.700 de euro), plus încă un milion, penalizări. Executorii judecătorești au informat-o că, pur și simplu, nu este nimic de luat de la debitor”.

Din cauza faptului că fostul soț nu a plătit pensie alimentară atât de mult, în urmă cu trei ani i s-a deschis dosar penal și a fost condamnat la câteva ore de muncă corectivă.

„Când Putin a anunțat că mobilizații vor fi echivalați cu militarii contractuali, m-am gândit imediat: dacă fostul meu soț participă la operațiunea militară, asta poate rezolva problema cu pensia. Este cea mai bună opțiune pentru debitori: să câștigi bani oficial și să plătești datoriile”, crede Lilia, care a trimis o scrisoare către executorii judecătorești pentru ca „autoritățile militare să-l ducă pe fostul meu soț la luptă. Să-l ia pe front, așa poate primim și noi bani pentru copii”.

Dacă femeile îndură o muncă fizică grea, atunci de ce nu poate un bărbat în floarea vârstei să meargă pe front? Eu am hernii la coloana lombară, lucrez fizic la macazurile de cale ferată.Lilia Sergheeva:

„Dacă este trimis la luptă și nu supraviețuiește, voi primi doar confirmarea oficială și, în consecință, toate plățile datorate moștenitorilor”, spune, rece, femeia.

Irina: „Dacă îl vor ucide, va fi bine: copilul va primi despăgubiri”

Inna Kruglova, tehnolog, a divorțat acum 12 ani, la un an după nașterea copilului, din cauza problemelor soțului cu alcoolul.

„Oficial, fostul meu soț nu lucrează nicăieri, nu are carduri bancare. Executorii îmi spun că nu știu unde se află și că, oricum, nu e nimic de luat de la el”, explică Irina.

„Pe când eram căsătoriți, a luat un împrumut pe numele meu. Au trecut mai bine de zece ani, iar datoria a crescut la 1.200.000 de ruble (n.r. 18.000 de euro). Am început să primesc amenințări de la birou cu microcredite. De doi ani plătesc pentru a închide acest împrumut”, spune femeia.

Imediat după decretul de mobilizare parțială, i-a venit în minte gândul: „Dacă fostul soț ar merge la război, ne-ar plăti datoriile, pentru că va începe să primească plăți oficiale într-un cont pe care nu îl mai poți ascunde de executorii judecătorești”.

Irina are discuții active cu alte femei care nu au primit pensia alimentară: „Ne-am unit într-un chat și ne susținem reciproc, împărtășim experiență și informații. Sunt 70 de membri”.

„Am sunat la linia telefonică a Ministerului Apărării pentru a afla dacă fostul meu soț a fost mobilizat și mi-au spus că ar trebui să vin personal la biroul de înregistrare militară și să întreb. Voi merge acolo și voi preda datele lui personale”, afirmă Irina.

„Dacă îl vor ucide, va fi chiar bine: copilul va primi despăgubiri”, conchide, cinic.

Ekaterina: „Nu cred că ar trebui să-mi fie milă de el”

Ekaterina Kotova, copywriter, spune că bărbatul cu care are patru copii îi datorează o pensie alimentară care acum este de 630.000 de ruble, circa 10.500 de euro.

„Am scris biroului de înmatriculare militară al orașului de la locul de reședință al fostului meu soț și, bineînțeles, i-am predat toate datele personale. Nu cred că ar trebui să-mi fie milă de el. Timp de patru ani, nu a luat niciodată legătura cu fiul său, deși locuiește la 40 de kilometri de noi”, precizează ea.

Pe 21 septembrie, când a fost anunțată mobilizarea, fostul soț m-a sunat de două ori. A vrut să ceară documente care să confirme că este tatăl a patru copii. Dar nu am răspuns. Nu simt nimic pentru el”.Ekaterina:

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto cu caracter ilustrativ: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
13:41
13 soldați din trupele speciale ruse au fost uciși în timpul antrenamentelor într-o zonă montană din Caucaz, îngropați de o avalanșă
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală