Un şofer a încercat să evite blocajul protestatarilor dar a sfârşit prin a face cale întoarsă. Celor aproximativ 100 de salariaţi li s-au alăturat şi mulţi dintre locuitorii oraşului, deoarece paralizarea activităţii combinatului, spun ei, afectează evoluţia întregului oraş.
„Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că pe 13 mai nu au încasat lichidarea pe luna aprilie şi nici cele trei salarii compensatorii, pentru care administratorul judiciar cere fonduri din Fondul de Garantare al AJOFM” spune Victor Sabău, liderul de sindicat.
Oamenii acuză lipsa de implicare a parlamentarilor de Caraş-Severin şi a ministrului Vosganian. O delegaţie a FSL Metarom de la Ductil Steel Buzău vor veni zilele acestea la Oţelu Roşu, pentru a vedea exact ce probleme sunt la combinat. De asemenea, protestatarii spun că din combinat s-au vândut sute de tone de fier vechi, dar că din banii respectivi şi din rambursările de TVA s-au plătit salariile de la Târgovişte şi Buzău, nu şi a angajaţilor de la Oţelu Roşu.
„Circulaţia rutieră pe DN 68 a fost întreruptă mai multe minute, până Poliţia Rutieră a găsit soluţii de deviere a traficului” ne-a declarat inspectorul Lucian Tarla, de la Serviciul Rutier Caraş -Severin.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.