Salariul unui director de la APIA, mai mare decât al ministrului agriculturii

Comentează
Arhiva foto

Aflat la Timişoara, unde a participat deschiderea noului an academic de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, le-a spus studenţilor, vineri, că ar trebui să vadă mai mult la televizor modele ale unor oameni care au reuşit în carieră „de jos în sus”. Iriemscu a făcut și o evaluare a nivelului salarizării în ministerul pe care îl conduce.

„Tinerii care vin în domeniul cercetării pot lua un salariu de minim 3.000 lei. Sunt locuri de muncă foarte bine plătite şi în cele două agenţii de plăţi pe care le avem, salariul porneşte de la 1.800 lei şi în câţiva ani se poate ajunge la 1.000 euro. Sunt unii directori care au salariu mai mare decât al unui ministru, iar ministrul are un salariu acceptabil la nivelul României. O secretară la Comisia Europeană ia 3.000 euro salariu, exact cât un ministru al Agriculturii în România, dar nu comentăm”, a spus Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii: românii „nu duc lucrurile la bun sfârşit”

În plus, ministrul le-a spus studenţilor că românii sunt inteligenţi, doar că au o problemă, respectiv că „nu duc lucrurile la bun sfârşit”. „Avem autostrăzi începute, dar neterminate. Regret, ca ministru, că România nu foloseşte la potenţialul ei această rezervă gratuită de creiere din universităţile din ţară care poate face minuni, dacă este încurajată corespunzător”, a afirmat ministrul Agriculturii.

În finalul discursului, ministrul Agriculturii i-a încurajat pe tineri să încerce să-şi deschidă afaceri, pentru că acestea reprezintă „baza dezvoltării economice a României”. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi-a deschis, vineri, porţile pentru cei aproximativ 5.000 de studenţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
18:09
Mohammed bin Salman i-a cerut lui Donald Trump să-i atace pe rebelii Houthi, care amenință o nouă rută maritimă vitală. De ce a refuzat președintele american
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate