„Această ordonanță de urgență face un act de dreptate”, a spus Marcel Vela, după ședința de Guvern. Ministrul de interne a precizat că decizia „asigură punerea în aplicare a efectelor juridice a deciziei ICCJ și prin ea se vor reacalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcție, grad, treaptă, gradație, vechime în funcție dacă își desfășoară activitaea în același condiții”, a spus el.

Astfel, prin noua Ordonanță de urgență se recalculează drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Concret, în medie, un polițist în activitate poate beneficia de o creștere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcție de situația particulară a fiecăruia.

De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenți de poliție pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior și aproximativ 6.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.

De asemenea, se modifică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi.

Nu în ultimul rând, prin actul normativ adoptat se asigură susținerea financiară a impactului generat de aplicare a efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eșalonată plata drepturilor recalculate și datorate pentru ultimii trei ani.

Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru polițiștii în activitate – pentru trecut și pentru viitor, cât și pentru polițiștii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea și plata sumelor salariale identificate ca datorate, ținând cont și de limita termenului de prescripție de 3 ani, acolo unde se impune acest lucru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.