UPDATE 13:35. Bilanțul intervenției arată că patru victime au rezultate în prăbușirii traversei. Dintre acestea, două persoane au fost prinse sub traversă. Alți doi bărbați au suferit răni minori. Femeia a suferit cele mai grave răni și a fost preluată de un elicopter SMURD. Celelalte trei victime vor fi transportate la spitalul din Târgu Cărbunești (una) și la spitalul din Târgu-Jiu (două victime).

UPDATE: 13:15. Din primele informaţii se pare că o traversă de pod ce se afla în lucru s-a prăbuşit peste muncitori, fiind prinse sub dărâmături două persoane.

La fața locului se intervine cu două autospeciale pentru descarcerare, un container multirisc destinat căutării-salvării de persoane, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe din cadrul SAJ Gorj, transmite Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, potrivit Agerpres.

„În urmă cu câteva momente am fost solicitaţi să intervenim de urgenţă pentru gestionarea unei situaţii generată de o traversă a unui pod în lucru care a căzut în localitatea Stoina. Din primele informaţii, în urma accidentului au rezultat şapte victime. La faţa locului se deplasează două autospeciale pentru descarcerare, un container multirisc destinat căutării-salvării de persoane, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe din cadrul SAJ Gorj. La nivelul judeţului Gorj a fost activat planul roşu de intervenţie”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Foto:gorjeanul.ro


Citește și:

OPINIE | Tolo: „Prin înlocuirea lui Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea, PSD trece de la scrimă la un duel cu aruncătorul de flăcări”

Leonard Doroftei a slăbit enorm în doar două luni, de când a părăsit România definitiv! Cum arată acum și ce face în Canada. VIDEO
GSP.RO

Leonard Doroftei a slăbit enorm în doar două luni, de când a părăsit România definitiv! Cum arată acum și ce face în Canada. VIDEO