Conducerea școlii a alertat autoritățile, în zonă fiind trimise mai multe ambulanțe, inclusiv cea pentru victime multiple.

„Toți cei 477 de copii ai unității de învățământ, primesc legal, în cadrul unui proiect-pilot, sanvișuri de la o firmă din localitate, care a câștigat licitația organizată în acest sens. Însă toți copiii de la aceeași unitate cumpără diverse alimente și de la un chioșc aflat în apropierea unității școlare. S-a constatat că unii dintre școlari au mâncat diverse dulciuri, cum ar fi ciocolată, bomboane fondante, de aceea nu pot spune de la ce ar fi putut apărea această toxiinfecție alimentară”, a declarat luni pentru Libertatea primarul comunei Dofteana, Ioan Bujor.

În urma triajului făcut la unitatea de învățământ, 17 copii au fost transportați la spitalele din Moinești și Onești. Însă autoritățile din Dofteana nu exclud ca și alți copii să ajungă la spital.

Poliția a prelevat deja mai multe probe din ambalajele dulciurilor mâncate de copii.

În acest caz, a fost anunțată și Direcția de Sănătate Publică Bacău, unitate care va face o anchetă epidemiologică pentru a stabili sursa toxiinfecției alimentare.

Citește și: Ce sunt bolile psihice, cum le recunoaștem și cum se tratează

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.