Alţi trei membri ai Gărzii Civile au fost răniţi şi spitalizaţi după accidentul rutier, care a avut loc la ora locală 4.30 (5.30, ora României), pe un tronson al unei autostrăzi, în apropiere de oraşul Los Palacios.

Presa spaniolă scrie că membrii Gărzii Civile efectuau un control de rutină în cadrul luptei împotriva traficului de droguri atunci când au fost loviţi de camion.

Premierul Pedro Sánchez transmite condoleanțe

Premierul spaniol Pedro Sánchez îşi exprimă, într-un mesaj postat pe X, „toată afecţiunea şi solidaritatea faţă de familiile persoanelor decedate” şi le transmite „însănătoşire grabnică persoanelor rănite”.

Acest accident are loc la o lună după moartea altor membri ai Gărzii Civile, a căror ambarcaţiune a fost lovită de, aparent în mod voit, de o vedetă aparţinând unor traficanţi de droguri, în timpul unei urmăriri, în portul Barbate (sud-vest), tot în Andaluzia.

Andaluzia, o zonă periculoasă

Golful Cadiz este teatrul unor confiscări de droguri de către agenţi ai Vamei spaniole şi Gărzii Civile. Spania este una dintre principalele rute de import de droguri în Uniunea Europeană (UE), iar regiunea Andaluzia, din cauza apropierii acesteia de Maroc, în producţia de răşină de canabis, este una dintre porţile de intrare a drogurilor pe teritoriul spaniol.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Marica13 19.03.2024, 23:42

Daca soferul nu a patiti nimic...ca nu se specifica ....ii trebuie puscarie pe viata

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.