Bărbatul susține că soția fratelui său, în vârstă de 35 de ani, a fost violată de șase polițiști, iar unghiile i-au fost smulse, asta după ce oamenii legii l-ar fi ucis pe soțul ei. Cei șase polițiști din Sardarshahar (statul Rajasthan) au fost suspendați pe durata anchetei.

Acuzatorul susține că polițiștii l-au reținut ilegal timp de șase zile pe fratele lui Nemichand, 22 de ani, pe care apoi l-au ucis în fața soției. Pe de altă parte, poliția susține că acesta a fost reținut pe 6 iulie și a murit în aceeași zi după ce a fost internat la spital. Nemichand și soția lui fuseseră reținuți fiind acuzați de furt.

Femeia se află acum într-un spital din Jaipur, iar familia a cerut pedepsirea vinovaților. ”Cerem măsuri aspre împotriva polițiștilor acuzați. Acesta este chipul crud al poliției și vom organiza proteste în întregul stat să fim siguri că familiei victimei i se va face dreptate”, a declarat activistul social Sunil Kranti, care a oferit asistență familiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații