Cei doi români au refuzat să îşi aştepte rândul în sala de aşteptare și au luat la bătaie doi medici și o asistentă. Apoi, ei au început să arunce pe jos cu scaunele din sala de așteptare.

Potrivit Adevărul, a fost nevoie de interveția carabinierilor din oraşul Vittoria pentru a-i opri pe cei doi.

După atacul celor doi români, medicii vor avea nevoie de 15 zile de spitalizare pentru a-și reveni, dar și o asistentă, care s-a ales cu două coaste rupte. Aceasta va avea și ea nevoie de cel puțin 25 de zile de îngrijiri medicale.

„Aceşti huligani care au atacat nu au nimic de pierdut”

Managerul spitalului în care a avut loc incidentul spune că astfel de evenimente sunt cu atât mai grave având în vedere că personalul medical este deja sub presiune.

„Un atac în camera de urgenţă este necivilizat oricum, dar dacă este comis de străini cu antecedente penale, infractori cunoscuţi de poliţie, este şi mai rău. Din păcate, este şi previzibil, ceea ce face ca evenimentul să fie şi mai insuportabil. Oamenii care muncesc deja sub presiune, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătăţii, trebuie să se teamă acum şi de cei pe care încearcă să-i salveze şi de familiile lor”, a declarat Angelo Aliquò, directorul general al Unităţii Regionale de Sănătate 7 din Ragusa, potrivit Adevărul.

Acesta și-a arătat revolta față de astfel de acte de violență și a făcut apel la protecția cetățenilor și la sporirea măsurilor de securitate.

„Aceşti huligani oribili care au atacat şi au bătut medicii şi asistenta nu au nimic de pierdut, au drepturi ca oricare dintre noi, dar nu par să fie obligaţi să respecte regulile noastre de civilizaţie. Nu ar trebui să ajungem la astfel de situaţii pentru a înţelege că cetăţenii trebuie să fie protejaţi şi că securitatea în zonă trebuie să fie sporită. Să ne dăm seama că forţele de poliţie sunt insuficiente ca număr”, a mai spus managerul.

Românul de 43 de ani va fi judecat pentru vătămarea corporală gravă a unui funcţionar public şi ameninţare. Şi fiul său de 15 ani va fi pus sub acuzare pentru aceleaşi infracţiuni, acesta urmând să fie judecat de un Tribunal pentru minori din Catania.

       
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!