Roboscan AERIA este tehnologia unică în lume prin care, în doar câteva minute, se poate radiografia fuselajul și aripile unui avion, lucru foarte important într-o perioadă în care problema securității aeronautice este una fierbinte la nivel mondial și în care auzim, aproape săptămânal, de amenințări cu bombă la bordul avioanelor ori pe aeroporturi.

Astfel, o echipă de români prezintă în Capitală, zilele acestea, primul scaner pentru aeronave, Roboscan AERIA, scanerul fiind adus la stadiul de sută la sută funcțional săptămâna trecută, când s-au făcut și primele teste pe un avion cu pericol la bord.

“Face radiografii complete ale avioanelor, similar cu cele care se fac pentru bagaje la aeroport. Putem să facem o radiografie completă a avionului, inclusiv cu fuselajele și cu aripile, în câteva minute, pentru a detecta obiecte ascunse potențial periculoase în aeronave, precum arme, bombe sau obiecte de contrabandă”, a declarat Adrian Bârzgan, director în cadrul companiei care a dezvoltat scanerul.

Scanerul este unul sută la sută românesc, fiind inventat și produs de o companie românească. Potrivit reprezentanților acesteia sunt deja clienți interesați să folosească un astfel de control.

“Suntem în discuții foarte avansate cu mai multe companii aeriene, aeroporturi, companii de securitate, proprietari VIP de aeronave. Costurile sunt între 3 și 9 milioane de dolari, în funcție de dimensiune, dotări, tipul de avion inspectat”, a mai precizat Adrian Bârzgan.

Roboscan AERIA este doar unul dintre produsele de apărare aeronautică, securitate națională și cibernetică prezentate la cea de a VI-a ediție a BSDA.

De miercuri și până vineri, la ROMAERO în Capitală, sunt prezenți 250 de expozanți din 25 de țări din America, Europa și Asia, dar și nou delegații militare din Bulgaria, Croația, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franța, Georgia, Republica Moldova, Thailanda și Turcia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.